Deși sunt grasă, am tupeul să mă duc la ștrand!

4 Replies

Personale Totul despre femei

În urmă cu ceva ani când am început de fapt să mă îngraș mai tare, mi-am zis că singurul loc unde nu mă mai văd este ștrandul. Iar dacă atunci mă vedeam grasă și credeam că locul meu nu mai este acolo, acum ce aș mai fi zis?! M-a întrebat cineva astăzi cum de am mers la ștrand. Și de ce nu am mers în ceilalți ani atât de des. Cred că pe atunci nu eram bucuroasă de felul cum arăt, de felul cum îmi stă costumul de baie și credeam mereu că oamenii se vor uita ciudat la mine. Dar acum deși sunt mult mai grasă, tot ce simt e un sentiment aparte…. se numește #miserupism, adică mi se rupe!

Grase strand

Nu am cum să uit că eu făceam parte dintre tipele alea cărora le era rușine să se dezbrace!

Nu am cum să reneg asta. Pentru că așa era. Dintr-un om grăsut să te vezi gras, e clar o mare diferență. Și uite așa prietenii mă evitau, nu mă mai chemau cu ei pentru că era just că în percepția mea ștrandul era doar pentru oamenii slabi și care arată bine. Că doar cum?! Grașii de ce să se dezbrace? În puii mei, eu doar ziceam că mă simt confortabil în pielea mea, dar uneori prostia din capul meu căpăta așa o formă că nici eu nu o mai înțelegeam. Și stăteam frumușel în căsuță, că deh….. lume rea! Dar ce mi-a dat mie vreodată lumea?

Cu trecerea anilor se schimbă cred și mentalitatea

Dacă în urmă cu 7-8 ani mergeam la ștrand și vedeam doar pițioance care arată bine, în ultimii ani am văzut că nu doar noi ca și femei/ bărbați… dar și copiii sunt super dospiți pentru vârsta lor. Așa că mi-am dat o palmă peste bot și mi-am zis ” Deby ești o mare proastă!”, de ce să nu vrei tu la ștrand? Că de slăbit oricum n-ai slăbit în niciun an care a trecut deja.

Și da frate, îs grasă și mă duc la ștrand!

Grasă m-am văzut și când eram mai slabă, dar acum chiar îs grasă. Am o lună de zile de când am încercat și mi-a ieșit faza aia cu slăbitul. Am slăbit 6 kg în 3 săptămâni, teoretic nu e mult, însă pentru mine a fost rotița aia care m-a făcut să-mi dau seama că dacă vreau pot, și mă duc la ștrand! Poate e greu de înțeles de ce ar vrea o grasă să meargă să se bălăcească și să își arate șuncile unui ștrand întreg. Dar vă spun și de ce o fac. Mă duc la ștrand că indiferent cum sunt, trecerea anilor m-a făcut să mă maturizez și să mă iubesc indiferent cum arăt. Sunt mândră că deși sunt grasă…. chiar sunt sănătoasă și frumoasă. Așa că de ce să nu fac lucrurile care pe mine mă fac fericită?

Deby la strand

Mă duc la ștrand pentru că m-am maturizat și chiar nu-mi mai pasă de ceea ce cred ceilalți atunci când mă văd!

Îmi pasă de mine și doar atât. Și ce mă face fericită. Dacă îs grasă sunt pentru că așa a fost să fie. Nu mi-am dorit să fiu. Dar mă iubesc așa cum sunt și…. mă duc la ștrand pentru că am prins tupeu. Nu sunt singura grasă și nici ultima, iar dacă te confrunți și tu cu idei de genul ăsta să știi că nu contează nimic mai mult decât cum te vezi tu.

Eu recunosc, am prea puține momente când nu mă simt bine în pielea mea. N-am celulită multă, nu-mi fleșcăie pielea, am doar șunci. Și da, îmi place să mă duc la ștrand chiar dacă sunt grasă. Pentru că înotul pe mine mă face să mă simt de milioane.

Ești grăsuță?! Crezi că ștrandul nu mai e pentru tine?

Dacă eu îmi permit să merg, atunci o poți face și tu. În 2017 mentalitatea oamenilor e de fapt mult mai modernă. Cred că nici lor nu le mai pasă dacă văd o grasă, pentru că nu mai e nimic deosebit să vezi una. Iar dacă ești grasă și frumoasă, ești ca și iertată.

Da domne, merg la ștrand că mă simt bine și punct. Și ce că îs grasă? Grasele n-au voie sau cum?laughing Garantez că n-am scos apa din piscină și nici nu am făcut valuri. Dar dacă înainte nu mergeam, acum nu am să mai fac greșeala asta.

Mă iubesc așa cum sunt și nu îmi e rușine cu mine. Orice aș face și oriunde m-aș duce, inclusiv la ștrand. P.S: Fac chiar și topless, fără nicio rușine. 🤣 Indiferent cum arăți, fă lucrurile care îti fac plăcere. Eu asta fac. E cheia spre fericire 100%.

 

28554 Total vizitatori 4 Vizitatori azi

Comentarii

Comentarii

Author: Aniela Deby

4 comments

  1. Hortenssia

    Super tare. Felicitari. Adevarat curaj in epoca in care doar perfecțiunea conteaza.
    Tocmai asta este magia intr.o lume perfectă tu catalogat imperfect sa te simti minunat fericit si dezinhibat, ceilalți fiind marionete fara simturi.

Vreau să știu părerea ta