Category Archives: Sa discutam

Primul articol din 2017 este despre mine și despre voi

Sa discutam

Au trecut câțiva ani de când am decis să îmi fac publice experiențele, ideile și tot ce sunt eu, atât pe acest blog cât și pe rețelele de socializare. 2016 pentru mine a fost anul când am văzut cu adevărat că munca mea a contat pentru voi. Poate că nu am să reușesc niciodată să mulțumesc pe toată lumea având în vedere subiectele pe care le abordez pe acest blog….Dar cei care mi-ați rămas alături indiferent de ceea ce am scris, eu deja vă cunosc și nu pot decât să vă mulțumesc pentru că voi insumați toată comunitatea pe care eu o am.

Rezolutii 2017 Continue reading

Published by:

4 lucruri pe care nu vrem să le spunem părinților noștri

Sa discutam

Cu toții sperăm să ne facem părinții mândri de noi astfel încât să nu treacă zi în care să nu se bucure pentru succesul nostru. Însă, mereu vor exista câteva lucruri pe care le vom păstra în secret față de ei. Și nu pentru că nu am dori să nu discutăm cu ei, dar nu am vrea să-i dezamăgim în vreun fel. Aşadar, mai jos sunt câteva din motivele pe care eu le-am folosit ca pretext. Iar lucrurile astea se întâmplă des, mai ales atunci când vrei să îi arăţi părintelui că tu eşti un om realizat.

familie si parinti Continue reading

Published by:

7 lucruri care vin la pachet cu un iubit ce are copii

Sa discutam

Ce să-i faci, dacă ți s-a pus pata pe un tip ce a fost deja căsătorit și are și câțiva copii de pe urma asta, trebuie să faci față situației. Poate să nu fie atât de rău, dacă ajungi să te înțelegi cu ei, dar mereu vei fi privită ca o a doua mamă în cel mai bun caz, iar în cel mai rău caz ca o mamă vitregă. Însă când dragostea îți intră în ochi și în inimă, nu mai ai scăpare. Uite care sunt acele lucruri ce vin la pachet odată cu un iubit ce are deja copii.

Iubit cu copii Continue reading

Published by:

11 costume geniale de Halloween avute de starurile internaţionale

Sa discutam

Anul 2016 este un an inspirat pentru vedetele noastre preferate de peste hotare. Starurile internaţionale au avut nişte idei geniale în ceea ce priveşte sărbătorirea fenomenului de Halloween, pe data de 31 octombrie. Nimic nu a fost lăsat la voia întâmplării şi deghizările obişnuite în vrăjitoare, fantome sau zombie au fost uitate şi înlocuite cu ceva mult mai savuros, în funcţie de fiecare vedetă în parte. Uite ce idei super inspirate au avut Beyonce, Justin Timberlake, Gwen Stefani, Heidi Klum, Lindsay Lohan, Bette Midler sau Kyle Jenner.

halloween bostan

Continue reading

Published by:

Top 10 alimente de care am nevoie în permanență la mine în casă

Personale Sa discutam

În primul rând vreau să vă specific că ăsta nu e un articol sănătos. Vreau doar să știți că în viața mea sunt și alimente de care nu m-aș putea vedea despărțită. Și dacă s-ar întâmpla ruptura, nu ar fi probabil pentru că vreau, ci pentru că așa trebuie să fie. Cu o dietă în viață, cu toții suntem datori. Așa că atunci când e să ne punem pe treabă, fac în așa fel încât să renunț la ce-mi face rău. Dar până atunci, mănânc și trăiesc cum îmi place.

page Continue reading

Published by:

Am văzut live cum a murit Patrick Ekeng

Sa discutam

Stăteam pe canapea și mă uitam cu atenție la meciul dintre Dinamo-Viitorul. La un moment dat, intră și Patrick Ekeng pe teren. Toate bune până când se prăbușește din senin. Sincer, chiar îmi pare rău. În primul rând pentru că nu avea decât 26 de ani, și avea toată ținerețea în față. Nu agreez nicio echipă de fotbal, dar sincer nu-mi doresc deloc să mă pun în pielea familiei lui, colegilor lui și fanilor lui. Dar mai ales în pielea soției lui, care mâine va ajunge din Franța în România.

Cum a murit patrick ekeng Continue reading

Published by:

Să fie clar: Eu unde scuip, nu o să ling

Sa discutam

Dacă au fost în viaţa mea momente când am regretat că am cunoscut anumite persoane, acum îmi pare rău. Nu regret nimic din ce am trăit. M-am bucurat de multe ori alături de persoanele respective, am râs, am plâns şi asta a fost să fie o parte din viaţa mea, pe care am ales-o să o iubesc şi nicidecum să o urâsc. Nu-mi pare rău că am cunoscut oameni nepotriviţi în viaţa mea. Ci îmi pare bine. A fost un fel de a vedea cât de puternică sunt.

smylenow Continue reading

Published by:

Care este diferenta dintre carte digitala versus carte tiparita

Sa discutam

Tot timpul am ştiut că să fii mare şi-n faţă, deştept nu doar la suprafaţă, este să citeşti.  Nu contează ce-ai citi, contează faptul că ştii să citeşti o carte şi şcoala te va da pe spate. Mie mi-a plăcut şcoala, că de fapt asta-nsemna cartea. Să citeşti, să te cultivi, că cartea e ceea ce tu trebuie să cauţi şi să găseşti.   Aşa că vreau să vă spun care este diferenţa dintre mine şi faptul că îmi pare nespus de rău că în lumea noastră deja cititul a devenit prea ” ieşit din modă ” şi toţi aleg să citească doar o carte pe an, probabil .. dacă o citesc şi pe aceea.

carti_03_70aadd147f Continue reading

Published by:

Exista oameni care nu stiu ce vor de la viata

Sa discutam

Viața e ca un rahat pentru ei. Nu știu ce vor, dar știu întotdeauna să se certe atunci când nu le iese ceva. Din punctul meu  de vedere cred că cel mai trist pe lumea asta e să nu știi ce îți dorești. Dacă le oferi fericire, ei zic că au. Dacă le oferi bani, ei zic că se pot descurca singuri. Iar dacă le oferi dragoste, nu e bine.. și asta și-o pot procura singuri. Cine să fie de vină de fapt pentru că viața nu a reușit să le ofere o lecție? De ce există astfel de oameni? Păi haideţi că vă spun eu.

viata fara sens Continue reading

Published by: