De multe ori stau și mă gândesc dacă gesturile celor din jurul meu sunt umane. Am ajuns să nu mai avem viață socială și personală, din cauză că am fost acaparați din toate colțurile de lumea virtuală. Nu mai știm cum să ne comportăm cu prietenii și nu mai știm să zâmbim fără niciun motiv. Oare de ce? Ne plângem prin orice mijloace că cei de lângă noi nu sunt așa cum ne dorim, dar în ograda noastră de mult timp nu ne mai uităm. Ne plângem că ai noștri copiii stau toată ziua cu ochii în telefoane, de parcă noi nu facem același lucru. Știți ceva? În viață se zice că oricât trăiești… înveți!
