De când mă știu mi-am dorit o ie tradițională. Dar pentru că kilogramele mele în plus nu voiau să plece, n-am avut niciodată șansa să găsesc un model pe placul meu. Ori îmi era prea mică la mâneci, ori nu intra deloc pe mine, ori modelul nu era ceea ce îmi doream. Asta până într-o zi când tehnologia m-a învățat să mă bucur de tot ceea ce îmi oferea internetul. Și anume: Să-mi caut pe google o ie tradițională așa cum îmi place mie. Așa am găsit eu Anilu.ro! Mi-a plăcut în primul rând că numele magazinului într-un fel sau altul seamănă cu numele meu. Și am început să scormonesc printre modelele de ii tradiționale, nesperând neapărat că voi găsi mărimea mea. Dar ce am găsit, m-a făcut să iubesc magazinul din prima clipă.
Daily Archives: ianuarie 31, 2017
Nuanțe de ruj pentru primăvara anului 2017
Deși aproape trecem în luna februarie și încă este iarnă peste tot în lume, mai puțin în zonele calde unde te poți prăji la soare la temperaturi super ridicate, noi femeile ne gândim deja la tendințele anului 2017. Însă, nu mereu ne stă capul la țoale și la felul în care se mai îmbină ele în acest an nou, ci ne gândim la tot felul de nimicuri utile care ne fac mai frumoase și ne dau mai multă încredere în noi atunci când vrem să cucerim lumea. Cosmeticele și produsele de înfrumusețare sau de make-up nu ne ies din minte, și de aceea am dori să știm ce se poartă și ce ne mai așteaptă începând cu primul sezon ce vestește vremea bună, soarele și hainele mai lejere – adică primăvara.
Incarcatoare de laptop pentru toate buzunarele
V-ati pierdut incarcatorul de laptop in ultima calatorie de afaceri si acum nu mai puteti folosi laptopul? Nu va faceti griji. Aveti posibilitatea sa efectuati in continuare toate sarcinile esentiale prin achizitionarea unui incarcator nou. Pentru a face acest lucru verificati oferta de incarcatoare laptop disponibila in magazinul online laptopstrong.ro. Indiferent de ce laptop aveti, ce brand si ce model, la noi veti gasi incarcatorul potrivit ca si tensiune, putere si mufa. Totul fara un efort financiar prea mare. Dar inainte de a cumpara un incarcator de laptop, asigurati-va ca veti comanda componenta potrivita.