Ce mi-a lasat anul 2014

7 Replies

Personale

Anul 2014 a fost pentru mine un an plin de binecuvântări. Pot spune că a fost primul an în care am realizat mai multe lucruri atât pentru mine cât și pentru cei din jurul meu.

ce ofera noul an

  • La începutul anului 2014, în Ianuarie, am făcut ceva pentru suflet.
  • În februarie îmi făceam bagajele să mă mut.
  • În martie am făcut un pas mare pentru ”noi”.
  • În aprilie mi-am făcut primul Paște împreună cu sora mea.
  • În Mai am plecat în Germania, și am stat până în Iunie.
  • În Iunie am plecat în Austria și am stat 2 săptămâni.
  • În Iulie mă relaxam cu soră-mea prin mai multe trenuri.
  • În august mi-am cunoscut viitorul cumnat.
  • În septembrie am stat doar cu laptopul în brațe și am fost la Webstock și m-am înscris în SuperBlog.
  • În Octombrie am dat lovitura în blogging. Maică câți prieteni mi-am făcut.
  • În Noiembrie am cunoscut o mulțime de oameni frumoși și speciali.
  • În Decembrie am primit de sărbători o platformă doar a mea.

Anul 2014 mi-a oferit prietenii, momente speciale și o familie incredibilă. Ar mai fi multe de spus, doar că știți și voi cum e, după ce trece un timp unele momente chiar le uiți, iar dacă nu le uiți, eziți să le scrii. Am avut parte de lucruri bune, dar mă bucur în 2015 că am făcut față la provocările care mi s-au deschis în 2014. Am trecut peste ele, chiar dacă unele mi-au lăsat un gust amar, mi-am învățat lecțiile pe propria-mi piele.

Vă mulțumesc că în 2014 m-ați citit de 10 ori mai mult ca în alți ani și să nu uitați că uneori un an poate fi o binecuvântare, așa cum va fi și anul 2015. Viața este așa cum ți-o faci singur, respectă și vei fi respectat, iubește și vei fi iubit, trateaza bine persoanele de lângă tine, ca să fii tratat la fel!

Un an nou plin de dragoste să aveți și sănătate!

Comentarii

Comentarii

Author: Aniela Deby

7 comments

    1. User Aniela Deby Post author

      Îți mulțumesc la fel! Să știi că de energie am nevoie, parcă cum a început 2015 m-am simțit sleită de puteri, dar mi-a lipsit motivația, uneori e bine să vă am aproape :*

Vreau să știu părerea ta

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.