Cică adevărata dragoste într-un cuplu e atunci când își savurează toate mirosurile împreună. Inclusiv beșinile. Păi iete fâs, dacă nu îi suport beșinile înseamnă că nu-l iubesc? Păi cum vine asta? Sau stați așa bre, că doar trebuie să mă îmbolnăvesc de ficat mai nou din dragoste. Una este să faci pârț o dată, de două ori, de trei ori pe zi lângă persoana iubită și alta e situația când te beșești ca o măgăriță sau un măgar de mai că te caci pe tine!
Apreciez persoanele care mă iubesc, dar care pot să folosească baia pe post de beșini și alte chestii de genul ăsta. Chiar și râgâiturile repetate îmi provoacă nazuri când vine vorba de usturoi, ceapă și pește, si claro si! Ori nu știu, poate că dacă aș fi fost vreo beșinoasă cum zice termenul, aș fi fost de acord ca iubirea vieții mele să se pârțească non-stop pe lângă mine. Dar nu știu cât de mult îmi va face față ficatul, nasul și ochelarii pe care îi port deseori pe ochi. Parcă n-aș vrea să se aburească. Subiectul de ieri a fost despre grase. Astăzi însă discutăm despre beşini. Ciudat!
Într-o relație dragostea adevărată nu se măsoară în beșini. Or fi femei care acceptă să stea într-o cameră plină cu mirosuri exotice de la ouă, cartofi, usturoi și ceapă, dar eu nu sunt femeia aia. Hai că se întâmplă, ne beșim o dată, ne beșim de două ori, ne beșim de 5 ori pe zi, mă! Dar nu într-atât încât să îmi omori ficatul sau să ți-l omor eu pe al tău. Pentru că de asta s-a inventat, frații mei, wc-ul cel de toate zilele. Cine are astfel de pârțuri puturoase, poate bine mersi să se ducă repejor în toaletă. Dar nu că noi ne închipuim că omul care stă alături de noi ar trebui să ne suporte beșinile. Oare cum miroase o casă cu doi beșinoși romantici?
P.S: Din respect pentru cei romantici, aș minți să spun că nu mi s-a întâmplat să stau sub o plapumă plină cu miros de beșini. Dar asta nu înseamnă că mă beșeșc toată ziua lângă el sau el lângă mine. Că doar avem toaletă pentru asta. Ce nu am înțeles eu, oare chiar așa e dragostea adevărată? Trebuie să îi suport și el să îmi suporte mie toate beșinile? Vreau o părere avizată! Dar luați aminte, eu nu vreau să-mi dau ficatul peste cap! Voi vreți? #nuedeglumă #maialescuastea
Poti sa iei niste pastile pt treaba asta sa nu iti dai ficatul peste cap :))
De ce le-aș lua dacă aici e vorba și de miros? :))
pui un cleste la nas 🙂
Tu ai face asta? 😀
eu nu 🙂
Sunt de acord cu tine Ana! Ca se mai intimpla, asta e, oamenii suntem, dar daca o faci intentionat, atunci am o problema cu tine.