Cum se face cea mai simplă și rapidă prăjitură cu căpșuni

Comment

Retete de gatit

Așa am găsit răspunsul la cea mai simplă  și rapidă prăjitură cu căpșuni. Timpul nu îmi permite întotdeauna să stau și să coc prăjituri. De cele mai multe ori le cumpăr, din cauză că nu îmi place să stau să-mi bat capul, dar nu știu ce mi-a venit într-o zi de sâmbătă. Am întotdeauna în casă făină, zahăr, ouă și fructe. Când mă simt prea tensionată, îmi elimin frustrările prin gătit. Dar prin prăjiturit am eliminat orice stare de rău, pe care o aveam.  Am făcut o prăjitură cu căpșuni gustoasă și foarte rapidă. Nu am stat să mă uit într-o rețetă, eu am pus toate gramajele după ochi, pentru că atunci când fac totul la fix, niciodată nu-mi iese ceea ce vreau. Mereu fentez rețetele. Așa că dacă și tu faci la fel, poate ar trebui să încerci. #doarzic

prajitura simpla si rapida

Am folosit îngredientele astea:

  • 10 ouă
  • 7 linguri de zahăr, eu am folosit green sugar și am pus mai puțin.
  • 3 linguri de ulei
  • 1 praf de copt
  • 10-12 linguri de făină
  • 200 gr. nucă de cocos
  • 100-150 ml apă fierbinte ( depinde de cât de groasă iese compoziția)
  • 3 plicuri zahăr vanilat
  • 700 de gr. căpșuni

prajitura simpla si rapida

Cum am preparat prăjitura?

  • Am separat gălbenușurile de albușuri, și le-am pus pe fiecare în castronul destinat. 10 gălbenușuri într-un castron, 10 albușuri în celălalt. Am bătut albușurile cu 1 praf de sare mic până a ieșit o spumă, pe urmă am adăugat zahărul și plicuțele de zahăr vanilat, din momentul în care am pus zahărul, am bătut spuma până când zahărul s-a incorporat și nu s-a mai simțit deloc. În cazul ăsta trebuie să fii atentă să îți iasă o spumă lucioasă.
  • Am amescat gălbenușurile cu 1 praf de copt și le-am lăsat să se odihnească.
  • În spuma respectivă am adăugat cele 10 linguri mari de făină, am amestecat ușor și pe urmă am pus 100 de ml apă fiartă și cele 3 linguri de ulei. Am adăugat nuca de cocos, am amestecat și ta-daam! Blatul a fost gata.
  • Pui blatul într-o tavă cu folie de copt, destul de măricică, a mea nu știu exact câți centrimetrii are, dar e mare. Pe urmă pui căpșunile. Nu foarte multe, doar să ajungă câteva pe la mijlocul blatului. Pentru căpșunile ce vrei să îți stea deasupra, trebuie să le dai printr-un strat de făină. Simplu și rapid.
  • După ce ai făcut toate aceste acțiuni, bagi prăjitura la cuptor la maxim 180 de grade timp de 30-40 de minute, verifici cu scobitoarea dacă e făcută.
  • La sfârșit dacă vrei să îi dai un aspect și mai drăguț, poți presăra zahăr vanilat!

Așadar, nu trebuie să fii as în bucătărie ca să îți iasă o prăjitură bună. E simplu de făcut iar îngredientele astea cred că le are oricine într-o casă. Gustul nu e unul ieșit din comun, e doar o prăjitură obișnuită și merge perfect împreună cu o cană de lapte. Cocosul e cel care face minuni pentru mine, din cauză că l-aș consuma în orice preparat, atât de mult îmi place. În schimb, prăjitura iese delicioasă!

Cum ți se pare rețeta?

Comentarii

Comentarii

Author: Aniela Deby

Vreau să știu părerea ta

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.