Mă gândesc la tine. Cred că aș sta toată ziua cu tine. În pat, în bucătărie sau într-o cafenea. Să povestim, să râdem, să ne cunoaștem sufletele. Să sorbim dintr-o cafea fierbinte și să ne strângem în brațe. Sunt sigură că avem multe de povestit. Și, oricum, oricât aș sta cu tine, tot nu m-aș sătura de tine. Tot mi-ar fi dor.Un dor nebun de tine. Cu el m-am trezit în dimineața asta. De fapt, cu el mă trezesc în fiecare dimineață.
Te-aș bea pe tine în locul mult-doritei cafele. Te-aș savura și m-aș ruga să nu se termine. Să pot să te gust până la ultima picătură și să mai torn din tine în cana cu floricele din care beau cafea dimineața. Din nou și din nou. Să luăm micul dejun în pat. Și tu să fii desertul meu. Să ne pierdem apoi în cearșafurile mele cafenii. Să ne răsfațăm și să ne alintăm. Să facem dragoste. Să dormim, să ne trezim și să o luăm de la capăt. Orice moment al zilei să fie ca o dimineață.
Ce-aș vrea să fac acum…
Afară plouă. Asta nu e vreme de lucru. E vreme de stat cu tine. De fapt, ce zic aici? Orice vreme e perfectă de stat cu tine. Oriunde, oricum și oricât. Aș crede că timpul e prea scurt și că trece prea repede. Aș crede că minutele sunt secunde și zilele sunt ore. Aș crede că tu, iubitul meu, tu ești timpul meu.
Și adicția mea. Cea pe care am avut-o dintotdeauna și pe care nu o pot nega. Cea pe care nu o pot stăpâni, oricât de temperată aș fi. Hai să ne mâncăm și să ne bem până când o să ne săturăm. Probabil niciodată. Probabil aș fi dependentă de tine ca de un drog. Știu sigur că tu o să fii acel ceva care o să mă omoare. Dar nu îmi pasă.
Hai să nu ne gândim la sfârșit. Hai să ne punem sufletele pe masa din bucătărie și să le înghițim, bucățică cu bucățică. Hai să ne descoperim, să ne simțim, să ne savurăm. Unul pe altul și împreună. Hai să trăim clipa, să nu o lăsăm să zboare. Să închidem timpul într-o cușcă și să îi punem lacăt. Să aruncăm cheia în oceanul eternității și să nu ne mai pese. Hai să facem din timp sclavul nostru.
Știi că deși te am, încă te mai vreau…
Te vreau. Nu îmi doresc să plec, decât dacă va fi nevoie. Decât dacă tu, în nepăsarea ta, îmi vei sfărâma inima și vei fi prezent numai fizic. Atunci voi pleca, pentru că nu am nevoie numai de trupul tău. Am nevoie de tine, trup, suflet și minte. Nu numai de o carcasă goală. Atunci și numai atunci voi deschide ușa și voi călători. Spre alte zări, spre alte suflete.
Așa că, sunt aici. Lângă tine, cu tine și numai pentru tine. Ține-mă de mână și nu îmi da drumul. Sărută-mă pe frunte și hai să dormim. O să mai vorbim despre noi în zorii zilei. Nu o să fie nevoie de cuvinte, doar de priviri și săruturi. Hai să visăm până atunci și să ne creștem aripile. Pentru ca apoi să zburăm, să plecăm împreună. Pentru că aici plouă. Și e frig.
Desi am momente in care simt la intensitati despre care nu stiam ca sunt capabila, in marea majoritate a timpului imi iubesc spatiul personal si nu as renunta la el pentru nimeni si nimic in lume. Dragostea, la mine, sa vina in doze mici! Sa ma cuprinda si apoi sa ma lase o vreme. Si, la fel ca si tine, vreau mintea si sufletul, pentru ca doar legaturile de acest fel le consider a fi demne de sfidat timpul.
Amin! Când dai peste un astfel de om, nu-ţi mai trebuie nimic altceva. Mulţumesc pentru comentariu. 😀 I pup you. 😛