Pe atunci femeile nu erau la putere
De ce au început femeile să facă primul pas într-o relație? E o întrebare! Pentru că din punctul meu de vedere, e singura acțiune pe care nu aş fi făcut-o decât dacă mi-ar fi tremurat chiloții la vederea don-juan-ului. Dar cum lucrul ăsta nu mi s-a întâmplat să-l fac decât odată, deși am avut câteva relații faine, care s-au terminat la fel cum au început, mi-am zis că ar fi cazul să îmi schimb modul de a mă comporta și a gândi. Așa că mai jos sunt prezentate două situații.
Ce înseamnă primul pas pentru mine?
Mi s-a întâmplat și mie să îmi doresc să am o relație cu un om pe care îl consideram atractiv, din toate punctele de vedere posibile. Semnele că el m-ar fi plăcut nu au încetat să apară, dar eu fiind mai timidă m-am gândit că doar el e bărbat, și desigur, el ar fi trebuit să mă întrebe dacă vreau să bem un suc în privat sau vreau să mâncăm o shaorma împreună. Nu-mi place shaorma, dar e foarte bun exemplul. Și lucrul ăsta nu s-a întâmplat. Dar eu am crescut și odată ce am prins în frâie gustul seducției, mi-am zis că doar ce… și femeile pot face primul pas și că nu ar avea să se întâmple ceva ieșit din comun.
Ce-am pățit când am făcut eu primul pas?
Am trecut peste etichete și peste sfaturile prietenelor, care îmi ziceau că pot fi înțeleasă greșit. Mi-am format propria opinie, și am lăsat valul de întrebări fără răspunsuri, de cele mai multe ori. Pluteau singure în mintea mea, dar ezitam de fiecare dată să-mi dau un răspuns, deși simțeam că nu e ok să mă gândesc să fac eu primul pas. Fir-ar! Ce-mi mai plăcea să mă arunc cu capul înainte, să sper că poate mă va primi așa cum imi doream, să-mi accepte umila invitație la masă, ca apoi să ne începem relația mult visată. Visată de mine, bre! Nicidecum să se fi visat și el pe lângă mine.
Eșec! După o cină glorioasă; simțind și el că nu mi-aș permite să fac eu primul pas, mi-a spus cu vocea înceată că are multe planuri de viitor. Și cum eu aveam o dorință puternică pentru a-l asculta, m-am prins repede că în planurile lui nu avea loc de nicio relație. Îi drept, avea nevoie de aventură, de o tipă căreia să îi placă fenomenele extreme și dacă se putea, să nu fie nimic serios pentru că el nu avea asta în plan.Ce m-a supărat pe mine a fost că el a simțit gesturile mele fine, s-a prins că m-am gândit că mi-ar place să concepem o relație împreună și am tăcut mâlc. Atunci a avut loc în sufletul meu o revelație. Atractivă și frumoasă eram, din familie bună proveneam, studiile erau în curs, dar aveam destule calități care să mă ajute să am încredere în mine și să nu-mi treacă prin cap că nu voi mai face gestul ăsta niciodată pentru că am eșuat.
Și am schimbat foaia
M-am schimbat brusc dintr-o domnișoară – care visa cai verzi pe pereți și se gândea că primul pas făcut de o femeie chiar e mișto și ajută pe termen lung, într-o doamnă – greu accesibilă, cu gesturi calculate și fără a da de înțeles că sunt oarecum interesată de o relație. Mi-am văzut de treaba mea fără să-mi mai arunc capul în discuții expresive, și am constatat că pot merge pe stradă cu capul sus și fără un bărbat – care să mă țină de mână.
Dar plusam… eram apreciată și dorită, chiar dacă am rămas singură pe termen lung și nu eram deloc fericită…. Singurătatea e un alt subiect, pe care vrem, nu vrem, ne atinge în adâncul sufletului cautând persoana căreia să îi mulțumim pentru licărirea aia mică ce ne-ar fi adus-o în suflet, în sufletul nostru de femei.Văzând că nici asta nu e o soluție, am zis că poate e ceva cu mine. Să fie greșit cum asimilez eu informațiile referitoare la o relație reușită? Au fost. Am lăsat pe mâine, ce de multe ori puteam face atunci, dar a trecut și mâine, iar poimâine nu a mai venit pentru că bărbatul care îmi plăcea era cu altcineva. Ce vreau eu să vă spun?
M-am lovit de ambele mentalități
În ambele situații am avut consecințe și pentru asta consider că ce am avut de pierdut odată, am câștigat de x10 ori mai mult din altă parte. Dar nu mi-au plăcut niciodată etichetele. Și femeile pot face primul pas, dacă li se ivește ocazia și nu mai vor să piardă timpul. Noi, femeile, suntem și proaste de felul nostru, credem că dacă facem primul pas…. celălalt va crede despre noi că suntem varză, credem că dacă facem primul pas, celălalt ne va respinge fără să vrea ceva serios cu noi. Și pierdem. Tot noi. Pentru că e posibil ca omul ăla să nu aibă atât de mult tupeu, care să-l împingă să zică ca și-ar dori ceva cu noi. Așa se poate pierde omul potrivit.
Mi s-a întâmplat să las o acțiune de pe o zi pe alta, și ce să întâmple? Nimic. M-am așteptat să vină el să-mi spună că între noi există chimie, că sufletele noastre își regăsesc liniștea atunci când ne întâlnim, dar nu a făcut-o niciunul. De ce? Pentru că eu l-am așteptat pe el, iar el m-a așteptat pe mine. Femeile de multe ori sunt mai sentimentaliste ca și bărbații, pentru că așa ne este gena. Ne-am născut să ne dorim să fim iubite, iar ei la rândul lor, își doresc să fie iubiți și noi fericite că îi avem.
Dar într-o zi, eu am întâlnit omul de care aveam nevoie. Și când l-am întâlnit, m-a durut în cot dacă eu voi face primul pas sau el. El l-a făcut. Ne-am cunoscut într-un anturaj puternic, în care dacă nu ar fi făcut-o el, posibil ca prietenele mele să fi râs de mine. Mi-a plăcut și mie. Am simțit că putem vorbi fără să ne mai gândim la etapa următoare din viitoarea presupusă relație. Și lucrurile au venit pe parcurs. Numărul de telefon, pupicii aruncați pe obrajii lui prin parc, mâna mea în mâna lui și planurile de viitor, ce au urmat de-a lungul unui an întreg plin de fericire! Și ce să vezi? Am ajuns azi să mă gândesc cine a făcut primul pas dintre noi. Discutând, mi s-a zis că eu l-am făcut. Eu am fost cea care a avut acel ”vino-n coa`” și el m-a urmat. Bărbații interpretează gesturile în felul lor, dar după părerea mea… atunci când ajungi să iubești pe cineva, contează prea puțin cine face pasul, dacă toate lucrurile merg bine pe viitor.
Care sunt situațiile în care sunt de acord ca femeile să facă primul pas?
Sunt de acord în situația în care ele se consideră puternice și nu vor rămâne dezamăgite, în cazul în care vor primi un răspuns negativ. Mi-ar place să văd o femeie cu capul pe umeri, care să știe ce vrea, care să știe că nu are nimic de pierdut făcând acest gest. Sunt de acord să facă o femeie primul pas, pentru că eu nu cred în regulile impuse de societate. Cred în puterea noastră, cred în noi ca și femei, și au tot respectul cele care știu că etichetele și mentalitatea oamenilor din jur, nu ar trebui să conteze atunci când îți place de cineva.
Dacă crezi că trebuie să-i dai numărul de telefon, pentru că el nu o va face.. poți să il dai. Să ți se rupă de ceea ce va gândi pe urmă! Femeile puternice știu cum să iasă din orice situație, chiar dacă pe parcurs devine una jenantă. Dar dacă totuși crezi că prin gestul ăsta o să-l pierzi ca și prieten, că s-a întâmplat de multe ori ca prietenii să fie cei iubiți, și ei să vadă relația cu tipa respectivă ca una de prietenie fără nicio legătură de relație amoroasă, nu o faceți. Că poate ceea ce simțiti se poate adeveri.
Care sunt situațiile în care nu sunt de acord ca femeile să facă primul pas?
Când observi că doar ție îți place de el, și el nu te bagă deloc în seamă, cred că ar fi cazul să renunți. Nu te apuca să-i faci avansuri, nu bate apropo-uri și nici nu îți deschide inima în fața lui. Dacă e rece și nu lasă nicio impresie care să îți dea de înțeles că te place, e clar. Nu te mai poți gândi că e timid, ci că pur și simplu ești doar o prietenă. În fond, dacă te place sunt sigură că tu, te vei prinde de lucrul ăsta. Nu sunt de acord ca o femeie să facă primul pas doar pentru că vrea să își demonstreze că și ea poate. Există și cazuri în care se diminuă autoritatea bărbatului, au fost cazuri și vor mai fi, când ei se simt jigniți dacă nu aștepți să facă primul pas. Aici au dreptate într-un fel. Unii chiar sunt bărbați adevărați și îți iau rolul în serios. Tot respectul pentru ei.
Acționați cum simțiți, că asta e important între două inimi
După istoria pe care am scris-o în acest articol, verdictul nu e foarte greu de reprodus. În anul 2016 parcă sunt o altă eu. Nu mai cred în etichete și nu mai vreau să văd că o femeie așteaptă momentul potrivit pentru a face primul pas. Suntem destul de puternice și de deștepte încât să decidem singure dacă ne dorim să fim împreună cu cineva. Haideți să nu ne mai luăm după sfaturile babelor noastre de la țară, și să învățăm să trăim liber. Să ne asumăm ceea ce va urma și să încercăm să trăim astăzi, că mâine și poimâine s-ar putea să nu mai existe.
Știu că sunt și femei, care cred că primul pas trebuie făcut de bărbați, la fel cum am crezut și eu. Dar trecând prin ambele situații, nici una nu a ieșit câștigătoare. Când l-am întâlnit pe El, am dat și eu de înțeles că îl plac. Dar după mintea mea, el a fost cel care a făcut primul pas. Oricum, există chimie și nu știu dacă ne-am vedea vreodată unul fără altul. Ce știu eu e că dacă el nu făcea pasul ăla cu cerutul numărului de telefon, nu ajungeam niciodată unde suntem acum. Și ar fi fost păcat. Așa că, uneori e bine să gândesc așa cum o fac acum. Pentru că dacă ar mai fi să-l mai reîntâlnesc odată, firul discuției ar fi același.
Ce părere aveți voi?
Voi ce părere aveți și ce considerați despre efectul de turmă, în ideea că bărbatul trebuie să facă neapărat primul pas? Până când, dragile mele, o să gândiți că bărbatul trebuie să facă primul pas și să trăiți cu gândul, că asta nu se cade la o femeie? Sau mai bine zis, pe lângă tot ce am scris eu mai sus… Care sunt experiențele voastre atunci când ați făcut primul pas și la ce numitor comun ați ajuns? Asta vreau să știu!
Mi-am răspuns singură la întrebare…
Și ca răspuns la întrebarea din titlul articolului, femeile fac primul pas pentru că nu vor să piardă nicio șansă. Sunt sigure pe ele, și chiar dacă o dau în bară, măcar știu că au încercat. De asta au ajuns femeile să ocupe poziții fruntașe în inimile aleșilor. Pentru că să fiți siguri, ele fac asta, doar când întâlnesc bărbați timizi. Încă nu am cunoscut nicio femeie care să fi făcut primul pas, doar pentru că așa a vrut ea.
Sursa foto: Flickr.com
un articol foarte frumos si cu mare dreptate si fff multe sfaturi in acest articol bravo
Mulţumesc, draga mea. Sper ca măcar să fie ceva de învăţat din ele…
Barbatul ar trebui sa faca primul pas intr-o relatie, sa fie gentlemanul. Asa mi se pare normal. Eu sunt mai de moda veche. 🙂
Nu-i nimic greşit în asta. Foarte bine. Şi eu sunt de acord, doar că acum se poartă bărbaţii timizi. Bărbaţii adevăraţi o vor face ei singuri. Crede-mă!
Mulţumesc, draga mea. Sper ca măcar să fie ceva de învăţat din ele…
Nu-i nimic greşit în asta. Foarte bine. Şi eu sunt de acord, doar că acum se poartă bărbaţii timizi. Bărbaţii adevăraţi o vor face ei singuri. Crede-mă!
Și eu tot de modă veche am rămas :)) Consider că el trebuie să facă primul pas 😀 O fi bine, n-o fi … eh…
Mă, ce-i drept.. și eu vreau același lucru. Dar sunt unii bărbați, pe care nu ii lasa rusinea să o facă de frică că poate noi nu am fi de acord..
Și ce facem dacă sunt doi rușinoși? :))
Păi asta tu să mi-o spui, pentru că s-ar putea să știi. Chiar sunt curioasă. Încă n-am avut timp să mă gândesc. :)) Dar cred că și pentru rușinoși există metode. Mai o mânuță după ceafă, mai un alint, mai o glumă bună și iese ceva. Sau mă înșel?
Nu știu :)) Nu fac parte din categorie, cred că la mine mai mult e vorba de orgoliu, nu de rușine :)) Al meu nu e rușinos, numa că cica nu îmi convine nimic așa că nu mai face nici el nimic. Puii mei, mai am și eu nebunelile mele :))
Mno, păi fă bine şi mai taie din orgoliu, că ăla nu-i bun. Ştii tu mai bine. Fă ceva să nu simtă că îl ai, cel puţin. Şi dacă nu-ţi convine nimic, arată-i că nu-i aşa. :)) Dacă îl întrebi pe al meu, va zice acelaşi lucru despre mine. Cred că pe undeva au şi ei dreptate. Iar dacă noi nu lăsăm puţin de la noi, o să reuşim performanţa de a vorbi singure. Înţelegi, aşa-i? :))
Înțeleg, sunt conștientă, dar … eh .. :))
Eu sunt de acord cu ambele variante. Adica e ok sa facem primul pas in aproape orice situatie, exceptie facand cazurile in care el chiar nu e interesat de noi (si nu facem altceva decat sa ne facem de ras si… well, sa fim disperate).
M-am indragostit de cateva ori si am asteptat ca el sa faca primul pas, de fiecare data. Insa n-am stiut la vremea respectiva sa trimit semnalele potrivite. Plus ca un barbat nu ne citeste mintea, nu are de unde sa stie daca noi l-am vazut si, mai ales, daca ne place de el. Din acest motiv am trecut de cealalta parte a baricadei. Daca imi place, am grija sa ii spun (subtil ori in gluma). Ultima oara i-am spus angajatului de la Altex ca are un fund frumos. Cand am ajuns acasa… aveam request pe facebook de la el. Si mesaj. :))) Nu eram interesata. Insa, ca idee, e foarte usor sa cucerim. Iar eu sunt un om cu simtul umorului, motiv pentru care de obicei ma bazez pe asta cand cuceresc. Iar cei care imi raspuns sunt, de fapt, tot oameni cu simtul umorului. E cat de cat compatibilitate. Pana ajungem sa ne mai cunoastem, macar avem aspectul acesta in comun.
Am doar 25 de ani, dar am ajuns la concluzia urmatoare: Daca vreau ceva, iau! Si se aplica si in cazul barbatilor.
Nu astept niciodata sa pice ei din cer fix la usa mea. Sau la picioarele mele.
Da, mă bucur că ești o femeie sexy și puternică. Bărbații, de multe ori nu sunt așa cum îi credem noi. Și să fim serioase, nici noi nu suntem ca o carte deschisă. Le dăm să citească din noi, doar ce vrem, ca nu care cumva să cădem prost. Acum, lucrurile nu mai sunt atât de abstracte. Înainte dacă te apucai să faci avansuri unui bărbat, te credea prost intenționată, din motive precum: el nu voia decât prietenia ta, un suc împreună cu tine, o poveste și cam atât. Simplu, nu? Deși vremurile s-au schimbat, se întâmplă să întâlnești un bărbat cu un orgoliu mai mare decât Tunisia. Și atunci, mai bine dai doar de înțeles că îl placi. El consideră că bărbăția stă în asta, și nu e singurul, sunt zeci, sute, mii ca el. Dar pentru că noi suntem femei moderne, cu siguranță știm să îi și citim. 😀
Nu sunt puternica, dar fac haz de necaz de cele mai multe ori. Sunt… ori timida, ori un circ mic si amuzant.
😀
Dacă aș fi bărbat, te-aș prefera un circ mic și amuzant. Cred că dacă ai primi un refuz, nu te-ar deranja prea tare. :))
Ma oftic un pic, dar imi trece. ^_^
Lasă, eu știu că tu ai charm-ul tău. 😀 Ăla cuceritor. 😛 Ești fată faină!
Ca tine aşa! Anul ăsta, la webstock, îmi promit mie că n-o să te mai ratez! :*
Păi dacă tu credeai de mine că-s vreo sclifosită cu talente de online? :)) Era normal! Nici eu nu am să te ratez, îţi garantez asta!
:)) Aveam emoţii.