Salutare dragi cititori ai Anielei. Eu sunt Andrei Cristea şi am fost invitat de către Aniela să scriu un guest post
- Pentru început, ador gustările. Ador sandwichurile alea care mi le făcea bunica în copilărie doar din roşii şi brânză ( pun pariu că fiecare dintre voi a mâncat un sandwich ca ăla până la urma ), mă rog, acum adolescenţii ştiu să mânânce doar de la MC, KFC sau mai ştiu eu ce fast food. Acum nu mai facem cartofii prăjiţi acasă în tigaie, dăm repede o fugă până la mc şi ne comandăm o porţie de cartofi, porţie pe care dacă o lăsăm neatinsă, îi putem mânca şi peste câteva săptămâni, că nu se strică. Sincer, mie nici măcar nu-mi plac cartofii de la mc, mi se par fără gust. Mai bun sunt cei pe care îi fac eu. Poate nu ştiaţi, dar sunt un bucătar desavârşit. La şaptesprezece ani ştiu să gătesc multe, de la ciorbă de burtă ( iaammmm !! ) până la o salată orientală.
- Ati văzut toţi poza cu tortul, probabil acum salivaţi, ei bine eu nu. Sunt printre puţinii oameni cărora nu le place tortul. Nici măcar prajiturile nu-mi plac. Pe bune, nu ştiu de ce. Am fost la muulte zile de naştere şi am gustat nenumărate torturi şi prăjituri, dar pur şi simplu, nu-mi plac ! Unele sunt prea dulci, altele prea zemoase, altele îmi fac greaţă, na nu pot să explic fenomenul. Ca să înţelegeţi, o să vă spun o povestioară. Când aveam în jur de 9-10 ani, mama a aflat că nu-mi plac torturile, aşadar, într-o zi mi-a făcut trei torturi (da, chiar trei ). Desigur, nu mi-a plăcut niciunul şi până la urmă i-am spus că-mi place ultimul, nu de alta, dar nu vroiam să ajung cu capul în farfurie. De atunci când e ziua mea, primesc acelaşi fel de tort oribil plin de frişcă şi fructe şi ahhh !
- În altă ordine de idei, eu unul nu mănânc foarte sănătos. Rareori mănânc o ciorbiţă care să-mi facă bine la stomăcel ( cum zice a mea mamă ). Micul dejun pentru mine, de cele mai multe ori, e o ţigară şi o cafeluţă. Trăiesc foarte mult din gustări, din sandwichuri, ciocolate sau mai ştiu eu ce mai e prin frigider, uşor de preparat. E un paradox că ştiu să gătesc atâtea, dar nu-mi place decât să manânc gustări.
Cu drag,Andrei Cristea.
ce vremuri 😡 😡 😡 … tare as vrea sa ma intorc la acele zile in care si la mine micul dejun, pranzul si cina constau in cantitati industriale de cafea si pachete de tigari :))) … pfff 🙁
Pai ce te retine ?:))
Este bine ca stii, nu-i nevoie neaparat sa si faci mancare. Mai trebuie sa fii atent la ce bagi in gura, nu de alta, acum stomacul are forta si munceste, dar mai tarziu apar problemele (mai ales de la sucuri). Iti spun din propie experienta.
Eu mai beau sucuri,precum Sprite sau Fanta,Sweeps,dar in rest..m-am lasat de Cola! E un lucru bun,asa-i?:D
Neața!
Eu îmi aduc aminte nu doar de tuciul plin ochi cu colarez :D, ci și de pâinea făcută în cuptor/țăst și din care rupeam un codru mare în mijlocul căruie puneam brânză….Gata, mă opresc! 😀
Iti place painea de casa si branza?:D Mie imi place painea de casa ,dar branza..depinde de care 😀 ! O zi frumoasa,Vacitim:*
Ahhh da ! Erau atat de buneee. la naiba, mi-ai facut pofta.
:))Du-te si fa-ti:D
Si mie imi plac gustarile si ador cartofii prajiti, pe care-i mananc de cele mai multe ori cu placere, sau cel putin pe cei romanesti ii mananc cu placere.
In Romania inca se mai renteaza sa faci cartofi prajiti natural, pentru ca inca mai gasesti cartofi cu gust (probabil pentru ca metodele inca sunt primitive,norocul nostru)
In strainatate cartofii au gust de cauciuc si trag foarte mult ulei….
La finalul ecuatiei ai niste cartofi neprajiti si gretosi pe care poti sa ii arunci linistit la gunoi, pentru ca risti sa te doara cumplit stomacul daca ii mananci.
Pe langa asta se adauga faptul ca nu mai exista timp pentru gatit si faptul ca vrei sa stai tot mai mult afara cu amicii, deci mananci la fastfood.
Poate ca acum 50 de ani era mai simplu din punctul asta de vedere, caci programul era la fel de incarcat, dar activitatile erau mai simple.
Omul din zilele noastre (barbat sau femeie) trebuie sa spele, sa calce, sa isi educe copii, sa munceasca si intr-un final sa gateasca.
Acum 50 de ani femeia era domestica, barbatul muncea si cam asta era viata schitata in mare.
Planeta tinde spre omogenizare, spre globalizare, spre actiuni in viteza.
Poate nu-i un lucru atat de negativ.
Nu mai sunt vremurile care au fost,dragule! Acum lumea se schimba . Eu inca tot cred ca ar fi fost frumos sa fii fost ca si inainte,Romania!
Deci ciorba de burta…E preferata mea..As manca la orice ora, dar sa fie gatita ca lumea..
Piure de castane..E cel mai demential desert ever..:D
Nu as manca ciorba de burta,nici batuta! Ce va place oamenilor,la ea,matzele?:P
E cea mai buna ciorba de burta. Ia incearca si-ai sa vezi. Poate iti prepar eu una :>
Mama mea e bucatareasa cu diploma! Matusa mea la fel,eu sunt din nou..restaurentele la care eu mananc sunt de o calitate rara ..si totusi nu imi place ciorba de burta,deloc:)
:)) Asa sunt si eu cu torturile. Daca nu-ti place, nu-ti place. N-ai ce sa-i faci..
cORECT;) Dar sincer e mai agreabil sa mananci un tort decat sa mananci matze ,stiai?:P
Pai burta e plus minus o carne, nu un mat 😀
Sa nu crezi totusi ca eu nu ma omor dupa ea 😛
Mie nu imi place,deloc . De nici o culoare 🙂 Nu as manca-o decat daca mi-ai da 4 mii de euro:D
Deci ai un pret…Bine de stiut 🙂
Păi nu? Asta e clar! 🙂
Si eu fac la fel. Am o alimentatie data peste cap rau de tot. In ultimul timp a mai incercat mama sa-mi bage cate o salata si alte chestii.
Eu daca sunt singur prefer sa dau o fuga la fast food sau sa-mi fac 1-2 sandwichuri deloc sanatoase.
De mic dejun nici nu vreau sa vorbesc. Ma trezesc foarte tarziu si incep direct cu masa de pranz
:))Si eu mai fac destea! Dar stii ce bine ma simt? Aiai..
Chiar as manca niste cartofi 🙁
Iti e foame,aa?:P ;)) Eu am mancat in dimineata asta:D
Nu toata lumea mananca de la Mc :-p
Din pacate eu mananc..:( Dar nu e sanatos! Mananc rar de la Mc,dar mananc des de la KFC:)
Sa vii sa il inveti si pe al meu sa-si faca macar un senvis ca lumea :))
Oare ce zice Cristea?:)) Platesti bine?:D
Observ multe persoane care doresc sa manance sanatos, dar uita de vitaminizarea organismului. In viitorul apropiat o sa ma gandesc la un concurs cu premii, pt vitaminizarea organismului.
Sa ne anunti ca ..sincer si eu vreau sa particip:D
Uite eu sunt adolescent dar nu mananc doar la fastfood-uri, mananc acasa si sunt foarte bine. Sa nu te mint mai mananc si eu cateodata.
Big LIKE!
Bravo tie! Si eu mananc acasa,ca doar nu oi manca toata ziua la fast-food,nu?:D Ce mancare iti place tie sa mananci cel mai mult?Cum ti se pare ciorba de burta?:D
Imi place foarte mult ciorba de burta, duminica trecuta am mancat. Imi place si cartofii prajiti 🙂
Ce iti place la ciorba de burta ,cel mai mult?:D
Uite, mi-a venit o idee. De ziua ta ma inviti la tine si te ajut cu tortul ala nasol, cu frisca si fructe. Il mananc pe tot fara probleme. :))
:))) Ha-ha! Cred ca o sa fie foarte onorat Andrei 😛
Nu esti singurul,nici sotului meu nu-i plac prajiturile,desi mie mereu mi-a placut sa le fac.Dar cu 3 copii, cui ïi mai pasa de el,haha.Le mananca ei.In plus le fac sanatoase, cu faina integrala,cu zahar brun si nu mult,evit retetele grele,daca se poate sa fie raw e si mai bine.Asa ca n-are nimeni constiinta incarcata dupa o prajitura cu ciocolata 😀
Asa zicem si eu:D Apropo o parere la primul articol, vrei sa ne dai ?:)) Te rog:*
Ah, vrei sa-mi scormonesc in memorie de acum 12 ani? :)) Crezi ca mai tin minte? Acum deja vorbim despre lectii la scoala,olita,înot,dans si alte chestii din astea interesante care omoara pasiunea :)) Pot doar sa spun, cu siguranta NU astea sunt subiecte de discutat,haha.
Ei,nu! Pai de ce restul discuta si tu nu?:))