Dragostea învinge totul, în afară de un implant dentar şi durerea de dinţi

2 Replies

Personale

De când am fost mică, am avut multe probleme cu dantura. Am dinţii strâmbi. Niciodată nu mi i-am imaginat altfel. Însă mama mea, că am o mamă tare şmecheră şi pusă pe situaţii mişto, mi-a făcut aparat dentar. No, ia şi ţine-l noaptea în gură, ia şi mănâncă cu el, învingeţi colegii să nu mai râdă de tine şi spune-le că e pentru binele tău. Ce optimistă eram! Dinţii nu mi s-au îndreptat. Am crescut şi mi-au rămas ca şi amprentă. Nu ştiu dacă mi-aş putea vedea viaţa fără cei doi dinţi strâmbi, pe care îi port, în partea de sus din faţă. Nu mi-a fost niciodată frică de dentist, mi-a fost frică doar să nu rămân fără dinţi în gură. Cu dinţii deocamdată stau bine, însă cu măselele sunt praf. Nu mai am foarte multe, pentru că două din ele deja s-au dus… din cauză că medicii la care am fost, au considerat că nu trebuie tratată caria, ci trebuie scoasă măseaua.

aniela deby

Şi de aici a început coşmarul. Ce mă fac eu fără cele două măsele? La început mi-am zis că-mi fac coroană. Dar cum să-mi fac coroane şi punţi? Că doar eu am toţi dinţii în gură. Cum să permit eu să mi se vadă fier prin gură? Întrebarea asta îmi suna al naibii de tare în capul meu prostuţ, că pe atunci încă nu se ştiam prea multe despre beneficiile unui implant dentar. M-am tot stresat, m-am tot gândit, ceva trebuia făcut. Nu voiam să ajung pe mâinile unui dentist de duzină. Pentru că întotdeauna m-am ghidat după principiul, dai un ban, dar stai în faţă! Şi bine am făcut. Prin nişte recomandări de la prietenii noştri de familie din Bucureşti, am ajuns să merg la un cabinet de stomatologie cu numele Criss Smile. Aveam nevoie doar de un consult, pentru că tot simţeam că mă jenează ceva la o gingie.

crissmile

Odată ce am ajuns pe Rahova, Strada Malcoci nr.2, bloc36, sc.B, ap 59, am fost uimită să văd cât de bine arată cabinetul. Personalul era unul foarte prietenos. Eu mi-s mai ardeleancă aşa de felul meu, aşa că am rămas surprinsă să văd cât de des au zâmbit oamenii ăia la mine. Punctuali, m-au luat exact la ora la care am fost programată şi m-am simţit la ei ca într-o familie. Foarte drăguţi şi atmosfera de la ei, îmi va rămâne forever în inimă. Intrând în vorbă, i-am întrebat cam ce îmbunătăţiri aş putea aduce danturii mele. Dânşii au venit cu propuneri, iar eu am ales să-mi fac implantul dentar, cel de mult dorit. Cel de care nu ştiam nimic, până să ajung la ei. Mi-au explicat ce înseamnă, care sunt procedurile, iar acum eu vreau să apelez la ei!

Cu ce mă ajută un implant dentar?

Un implant dentar are rolul de a înlocui o rădăcină naturală. De când am rămas ştirbă de două măsele, ştiu că încrederea mea în mine a cam scăzut. Nu-mi mai permit să zâmbesc şi să hahahaha în gura mare, pentru că nu vreau să îmi bat joc de priveliştea ochilor nimănui. Ştiu cum e. Nici mie nu-mi place când văd pe cineva fără dinţi în gură, deci am nevoie de un implant ca de apă! Un implant dentar o să mă ajute să am o încredere mai bună în mine, şi va ajuta şi atunci când cei din jurul meu, nu vor mai face ochii mari pentru că am măsele lipsă.

implant-dentar-criss smile

Ce este un implant dentar?

Deşi întrebarea este ca la grădiniţă, răspunul este de bacalaureat. Prin urmare, un implant dentar este o rădăcină artificială, care o imită pe cea naturală, ca eu să mă bucur de un zâmbet strălucitor. Rădăcina este din titaniu şi e introdusă printr-o intervenţie chirurgicală, în ţesutul mandibulei sau în ţesutul osos. Nu vă faceţi griji, prin componenţa acestui implant, voi avea şi un bont protetic ce va servi pentru susţinerea unei coroane, punţi sau a protezei. Titaniu este acel metal biocompatibil cu ţesutul uman, aşa că va fi foarte bine tolerat şi nu-mi va face niciun rău, iar cei de la Criss Smile, vă pot explica asta şi mai detaliat.

criss smile

Care sunt avantajele unui implant dentar?

Pe lângă avantajele estetice, pe care mi le doresc din tot sufletul să le am, m-am gândit să vă spun şi vouă care îmi vor fi avantajele. În primul rând acest implant dentar, împiedică atrofierea ţesutului osos. Îmi salvează dinţii alăturaţi, deci nu voi avea cârje şi fiere peste ei. Un implant dentar este stabil, şi asta o pot confirma şi prietenii soţului de familie, că doar ei mi-au recomandat cabinetul. Soluţiile oferite de cabinetul lor în implantologie, vor scădea riscul inflamaţiilor şi vor diminua durerile, în măsura în care pot şi ei, desigur.

avantaje implant dentar

Odată ce mi l-am făcut, implantul dentar va fi de durată. Îmi voi recăpăta încrederea în mine şi voi putea din nou să zâmbesc cu gura largă, în aşa fel încât să nu-mi mai fie ruşine de cine se va uita la mine. Doamne, că abia aştept să ajung săptămâna viitoare, şi să ne apucăm de treabă.

Care sunt costurile unui implant dentar la Clinica Stomatologică Criss Smile?

Ca să fiu sinceră, am avut timp să mă documentez despre preţuri. Şi nu mi-au plăcut deloc ofertele altor cabinete. Nu pentru că neapărat sunt foarte mari, dar şi pentru că asistenta mi-a vorbit când am întrebat-o de preţ… cam flegmatic. Mi-a sunat ca şi cum, dacă vreau un implant dentar să mă duc să mă programez. Iar la Criss Smile aşa ceva nu am păţit. Am discutat mai mult decât a durat consultaţia, iar mie asta mi-a dovedit că între un medic şi un pacient, comunicarea va fi întotdeauna cheia. Preţurile clinicii lor mi se par rentabile. Şi ce m-a făcut pe mine să-i iubesc şi mai mult, a fost că oferă modalitate de plată în rate. Păi nu e oare cea mai mişto clinică? Este! Preţurile lor le puteţi vedea în printscreen-ul afişat.

implant dentar criss smile

Ce fel de implant am decis să-mi fac?

Am decis să-mi fac implantul dentar Fast& Fixed. Acesta îmi va permite conservarea ţesuturilor gingivale şi a oaselor alveolare, îmi va facilita conservarea armoniei naturale a cavităţii mele orale şi nu afectează capacitatea de fonetică. Pe lângă toate astea, implantarea fast&fixed are un cost inferior comparativ cu implanturile adiţionale. Ce contează? Atâta timp cât ştiu că îmi va permite să mă reîntorc la activităţile de zi cu zi, merită orice ban. Iar procedura de implantare este rapidă, nedureroasă şi foarte confortabilă.

fast fixed1

De ce am zis că dragostea învinge totul, în afară de un implant dentar şi o durere de dinţi?

Prietenii noştri, cei care ne-au recomandat cabinetul, mie şi soţului, aveau amândoi implant dentar. Eu n-am ştiut. Imaginaţi-vă doar cât de bine lucrează cei de la Criss Smile, de nu mi-am dat seama că le-au pus implant. Prin prisma faptului că mă iubesc atât de mult, m-au ajutat să merg la un consult, pentru că oricât de mult te poate ajuta o familie, nişte prieteni, să îţi pună un implant dentar sau să îţi ia durerea de la dinţi, nu o va putea face nimeni, în afară de medicul stomatolog! Asta e menirea medicului. Şi dacă te ajută Dumnezeu să găseşti unii ca cei de la Criss Smile din Bucureşti, o să zici că e cel mai frumos cadou pe care ţi-l pot face prietenii. Lumea îi laudă pentru că au prezentat profesionalism, eu îi laud pentru că mi-au oferit o prietenie ca de la medic la pacient. Şi credeţi-mă că e prima dată în viaţă când laud un cabinet stomatologic.

Unde este locaţia cabinetului?

contact criss smile

De ce am apelat la ei? 

E simplu! Nu trebuie multă cultură ca să se înţeleagă. Oamenii sunt buni în ceea ce fac. Respectă clientul, îi oferă servicii de calitate şi devin şi prieteni la nevoie. Iar în cazul în care ai o problemă şi nu înţelegi ceva anume, ei sunt acolo prezenţi pentru tine, aşa cum au fost pentru mine, prietenii mei, şi alţi clienţi de atâţia ani. Îmi doresc să râd cu gura deschisă şi să nu mi se mai vadă în imagine aşa: dinte, dinte, dinte, pauză, dinte, dinte.

parere criss smileDa, motivul principal pentru care am apelat la ei este pentru că am nevoie de un zâmbet sănătos şi estetic. Am nevoie să mă simt frumoasă, am nevoie să am o dantură exemplară, pentru că în ziua de astăzi… oamenii se uită şi în gură! Degeaba sunt aranjată şi emancipată, dacă atunci când deschid gura… oamenii o iau la fugă. Haideţi să fim smart, să arătăm bine şi să avem cu toţii o dantură frumoasă şi sănătoasă! Şi nu uitaţi, dragostea învinge totul, dar atunci când vine vorba de dinţi şi un implant dentar, medicul este cel care vindecă locul!

Vă ţin la curent!

Comentarii

Comentarii

Author: Aniela Deby

2 comments

Vreau să știu părerea ta

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.