Dragii mei, întotdeauna există cineva care să ne iubească . Nu contează că ne iubesc mai mult sau ne iubesc mai puţin. Important e că suntem iubiţi. Părinţii noştri ne iubesc,prietenii adevăraţi şi-ar da viaţa pentru noi.
Nu trebuie să ai un iubit ca să simţi că eşti iubită. E nevoie doar să ai familia lângă tine, aproape. E nevoie doar să îţi deschizi inima şi să primeşti dragostea lor. Nu de fiecare dată, avem zile roz, asta aşa e dar, trebuie să recunoaştem că din fiecare greşeală,învăţăm câte ceva.
Special a fost, este şi va fi faptul că Cineva de Sus ne iubeşte, mai mult ca oricine, mai mult ca pe orice !
Ţi-ai dat seama de asta, nu? O zi frumoasă ,să aveţi!
Da, da … tare as vrea eu sa bag aceste idei in capul unor pesimisti pe care-i cunosc 😀 … din pacare la unii din ei, viata se termina dupa ce o relatie se incheie, nu mai exista nici prieteni, nici familie, nici nimic.
Duminica frumoasa!
O duminică frumoasă să ai şi tu . Înţeleg cum stă treaba cu ei,dar oare nu putem face nimic să îi dezmeticim?
Am vrut sa îti spun sa îmi scrii ce melodie ti-a placut din lista mea dar w.e zice ca am mai comentat si nu ma lasa… asa ca am scris aici.
Pentru postarea asta nu cred ca am comentariu… Nu cred ca pot vorbi deschis despre anumite experiente si atunci nu comentez. O duminica frumoasa! (sper ca ai venit de lac! :)) )
Am să îţi scriu fix ce melodii mi-au plăcut,doar că ..îţi spun mai încolo,că trebuie să îmi duc câinele la plimbare,să fac duş iar eu doar ce m-am trezit . Să ştii că am fost în parcul mare ,dar nu m-am dat cu barca :)) O duminică frumoasă să ai şi tu ! Te pup,Minnie:::*
Foarte frumos spus.
Trebuie sa existe undeva, cineva, care sa ne iubeasca si caruia sa-i pese de noi.
Intotdeauna exista Ana, o duminica frumoasa sa ai 😀
Ce frumos!:) Ai dreptate:D eu stiam ca ne iubeste cineva:D intotdeauna am stiut:D pupici:D sa fii iubita:D
Stiu ca stiai,doar esti fata desteapta,nu?:D Mai bine spuneai „Sa fim iubite”:>
Eu am avut mereu o problema cu „de ce ma iubeste?”. De exemplu in cazul parintilor, care te iubesc pentru ca esti copilul lor, nu neaparat pentru cine esti tu ca persoana, din cauza asta pentru mine n-a fost de-ajuns sa stiu ca parintii ma iubesc.
Acum am sotul meu, care stiu ca ma iubeste pe mine, nu pentru ca sunt mama, fiica, sora etc. Si e un sentiment tare placut sa stii ca cineva te si place, nu doar te iubeste.
Inteleg,stiu ca e un sentiment placut . Dar si prietenele te plac, si parintii te plac fix asa cum esti tu . Dar revenind la ideea ta,crede-ma ca …eu acum ma simt mult mai bine decat sa stiu ca „ex-ul”meu ma mai place ,sau nu. Stiu doar ca multi ma plac,pentru ceea ce sunt ,dar putini ma iubesc.
Esential e ca intrebarea asta cu „de ce ma iubeste” cred ca toata lumea si-o pune,dar eu niciodata nu mi-am putut raspunde . Tu ai reusit sa iti raspunzi la intrebare?:D
Oarecum. Diferenta era daca ma iubeste pentru CE sunt, sau pentru CINE sunt. Parintii m-ar iubi si daca as fi o persoana complet diferita, pentru ca tot copilul lor sunt, insa sotul meu ma iubeste pentru mine, si asta inseamna ceva.
De acord cu tine . Sa te iubeasca pentru ca esti tu,chiar inseamna ceva. Apropo cand ai vrut sa intri pe blog adineaori,nu ai intrat greu?
Ba da, daca apas pe linkul de comentarii nu se incarca pagina, trebuie sa intru direct pe blog si abia apoi la articolul asta.
Ai apasat de pe parfumuriblog.com si din cauza asta 🙂 Am vazut..ca mi-a venit prin mail si din cauza asta te-am intrebat:) Incearca sa intri de la tine sa vezi ca merge:D
Am crescut intr-o familie credincioasa si indiferent ce va fi asa voi ramane pentru totdeauna:). Daca nu in Dumnezeu atunci in cine sa mai credem?
O zi frumoasa sa ai si tu scumpo! :*
Pai cine ne ajuta Dee,atunci cand avem probleme?:P
Pai, cei care tin la noi bineinteles ca ne sprijina si ne sunt alaturi. Insa cand nu ne mai ramane nicio speranta, Dumnezeu e singurul care ne mai poate da un sens in viata. Nu vorbesc neaparat despre noi, dar exista si persoane pentru care viata e un chin, care nu au pe nimeni cine sa le iubeasca si sa le protejeze.
Sa stii ca exista persoane care fac parte din cazul asta. Dar ,ce putem sa facem noi?Nimic! E bine macar ca pe langa Dumnezeu ,pe noi..inca ne mai iubeste cineva:* O zi frumoasa Dee,draga!
Nu prea avem cum sa uitam, pentru ca simtim dragostea sa in fiecare zi…
Da Nice!:) Chiar asa e. Tu simti ca te iubeste?
Hmm, tu mergi pe chestia aia ca familia e mai importanta decat orice.. ma rog, asa e. Fara iubit/a te simti singur si asa mai departe, dar poti gasi comfort si in familie sau prieteni. Adevarat ce spui 🙂
De ce crezi ca un potential iubit,ti-ar putea oferii caldura ce o ofera „mami si tati”? Nu zic ca nu are rolul lui,dar..eu mi-am dat seama ca sunt prea multi,idioti ,care nu ma merita :))
Ma crezi ca afirmatia ta poate fi asa de infima pentru cineva care nu crede?
De ce?
Poate ca unii sunt prea pesimisti… insa unii au parte de unele ghinoane de nu le pot explica…
Nu toti! Chiar daca articolul asta pare sa bata in cei pesimisti,nu intentionam . Eu cred ceea ce scriu!
Pai exista oameni care au dat de gru in viata si au gasit propria cale de lumina in Dumnezeu.
Cunosc un barbat, cand a fost tanar a boxat, a furat, a facut nenorociri.
Dupa ce a intrat in contact cu credinta a devenit un om mai bun.
Parerea mea esta ca poti sa fi un om bun la suflet si fara ajutorul religiei.
–
Sa nu uitam ca exista si si oameni atat de chinuiti care au ajuns la concluzia ca Dumnezeu nu poate exista pentru ca nu ar permite atata cruzime.
Adica Dumnezeu exista pentru ca a scapat un copil de cancer, dar nu a existat pentru milioanele de evrei ucisi acum un secol ?
Exista Dumnezeu pentru ca scapi dintr-un accident de masina, dar nu exista pentru milioanele de copii morti in razboaiele din Africa ?
Nu vreau sa sune provocator, polemic sau neobrazat, dar in lume nu-i totul frumos si pace.
Adica noi Europenii nu ducem grija traiului bun si oarecum avem impresia ca peste tot se traieste bine.
Numai cu optimism sau numai cu pesimism e greu sa reusesti ce iti propui.
Hai sa spun ! Dumnezeu e bun,e plin de rabdare,intelegator, mare si sfant ! Dumnezeu e iubitor,e atotputernic, milos, apara dreptatea si ceea ce promite face . In cazul in care il asculti ,el te ocroteste . Iti poarta de grija,te ajuta.. in situatiile grele,atunci cand El crede ca tu nu mai poti .
Dar trebuie sa stii dragule ca Dumnezeu e si un foc mistuitor. In cazul in care nu-l asculti ,dar el te tot lasa..iti da o sansa,ti-o da pe a doua,pe a treia,pe a patra, (Ca doar e rabdator) ,in secunda doi te-a si pedepsit . Doar nu credeai nu,ca Dumnezeu ..te lasa sa faci ce vrei de capul meu? No asa si cu razboaiele din Africa,nu Dumnezeu e de vina pentru asta .. si ceea ce si-au facut oamenii cu mana lor.
Dumnezeu te pune la incercare, am inteles ideea asta.
Dumnezeu iti acorda o sansa, el e un foc mistuitor, et, toate aceste vorbe NU sunt spuse de dumnezeu, ci sunt doar incercari ale bisericii de a reinterpreta biblia.
Da, chiar asa….
Biserica a incercat in mai multe randuri sa reinterpreteze biblia si printre altele a aparut ideea asta: Cine se roaga si se supune lui Dumnezeu este scapat de boli, cine nu asculta porunca pateste numai rele.
Cum s-a intamplat lucrul asta?
Evul Mediu a adus schimbari profunde in societatea crestina, a adus noi ideologii.
Biserica pierdea adepti si putere.
Din setea pentru putere au aparut aceste interpretari.
Iti pot da multe exemple si multe explicatii, dar nu stiu daca vrei.
–
Eu sunt de acord ca oamenii isi fac multe cu mana lor, dar evreii ucisi nu si-au facut-o cu mana lor.
Nici atatia nou nascuti care mor nu si-au facut-o cu mana lor.
Intr-un salon cu doi copii bolnavi de leucemie unul scapa si altul moare.
Cum se poate motiva moartea unuia pe motiv ca a gresit cu ceva in fata lui Dumnezeu?
Ei bine, acest lucru e foarte spus, pe motiv ca parintii nu s-au rugat bine la dumnezeu, sau pe motiv ca „incurcate sunt caile si voile domnului”
Astea sunt raspunsuri enigmatice.
In Biblie nu este scris ca cei care gresesc trebuie sa moara, ci „Lasati oamenii sa vina la mine”.
„Caile domnului sunt mereu deschise”.
Apropos de razboaie in africa, milioane de oameni mor, dar doar cateva sute vor razboi.
Cei care mor cu ce au gresit in fata lui Dumnezeu ?
Facem o paranteza 🙂 ” Zi-mi tu,oare stii cate pacate am eu”?:D
Chiar nu stiu, de unde sa stiu? ;))
Judecand dupa emoticoane as zice ca destule, dar pana la urma pacatul in sine e inferior dorintei persoanei respective de a face bine.
Pana la urma ce este un pacat? Este o fapta care contravine unor reguli morale si regulile asstea morale difera in functie de persoana.
Si cu un pacat in plus, cu unul in minus ce mai conteaza atata timp cat tu esti o persoana buna ?
–
In toata discutia asta, sper sa existe loc si pentru o mica gluma 😀
Eu cand aud ca cineva acolo sus ma iubeste imi vine in minte figura lui mos craciun si cateodata figura unui extraterestru
😆
Uite , pacatele mele.. sunt destul de mari 🙂 Vrei sa zici ca pacatul e o fapta care contravine unor reguli morale ? Pai uite iti pun o alta intrebare . Daca moralitatea ta iti spune sa ucizi, e un pacat sau nu ? De unde stii tu ca sunt eu o persoana buna :>:> ?
Cat despre gluma :)) Nu stiu de ce dar m-ai facut sa rad! Am sa te tin minte ..si am sa ti-o spun mereu ca cineva acolo sus te iubeste :*
Eu m-am simtit mereu iubita si am iubit mereu. Chiar nu am avut momente in care sa ma simt abandonata.
Oh,Vienela.. chiar ma bucur pentru tine . Dar unii nu sunt atat de norocosi ca tine 😉 Altii au dragoste,altii vor dragoste,altii n-au dragoste 😉 Dragoste de orice ,fel.
DragosteaLui Dumnezeu este dovedita i fiecare zi a existentei noastre.
”Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.”
Stiu Bucur . Ma bucur ca mi-ai reamintit . Stii , voiam sa te intreb ceva , pot?:D
Da cum vine asta cu Fiul ?
Citez:
”Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.”
Pai noi oamenii suntem egoisti de fel si credem ca noi suntem in centrul atentiei si o sa motivez aceasta afirmatie.
Daca ar veni un extraterestru pe pamant ar lua legatura cu un om.
Ce ne face sa credem asta daca nu egoismul si vointa de a arata ca suntem superiori altor vietati…
–
Inteleg ca poate exemplele cu extraterestrii nu va plac, dar hai sa dau si un exemplu biblic:
De ce acest Iisus (Isus in perspectiva unora) avea infatisare de om si nu de leu,maimuta,broasca sau bacterie.
Pana la urma suntem toti vietati ale acestei planete si asa cum spun sursele teologice: egali in fata lui Dumnezeu.
Ei bine, daca suntem egali de ce se spune ca acest Iisus a fost om si nu a fost spre exemplu o bacterie procariota ? :))
Poate pentru faptul ca „omul a facut rau in lume” si trebuia sa ia infatisarea unui om ca sa „curete” lumea.
Nu are sens explicatia asta.
Mie mi se pare ca din aceasta perspectiva, baietii care au scris biblia nu au reusit sa dea o explicatie clara si ca drept urmare fiecare crendincios incearca sa dea o explicatie in baza cunostintelor sale, care nu mereu corespunde cu logica faptelor reale.
Măi pisii măi, eu religia am învăţat-o diferit faţă de tine . Nu vreau să mă contrazic, sincer .. dar Cornelius a scris Biblia iar eu am citit-o . Şi nu ştiu cum să zic că seamănă tot mai mult cu lumea din ziua de azi . Poate vine Apocalipsa. Cât despre exemplul dat, încerc să nu mă amestesc !