Sufăr de miserupism în cea mai gravă formă

8 Replies

Personale

Dacă acum câțiva ani când apărea vreo intrigă, vreo poveste, vreo minciună adăugată în cv-ul meu ca și fel de om ce sunt,  și mă supăram, era pentru că mda, eram copilă proastă. Așa eram. Ei bine, dragilor, de cel puțin doi ani de zile mi se rupe, pe românește… de toate lucrurile și bârfele pe care le aud despre mine. Sau de cuvintele care se pare că îmi sunt băgate pe gât de către unii, dar n-au nicio legătură cu ce am vrut eu să zic la momentul respectiv. Sufăr de miserupism. E o boală gravă, dar fir-ar ea să fie dacă nu îmi place!!

mi se rupe

Cum se declanșează în corp boala miserupism?

Boala miserupism se declanșează în corp atunci când nu-ți mai pasă de părerea altora despre tine. Orice se discută, orice ți se întâmplă, ți se rupe! Pentru ce să mă stresez? Pentru ce să mă agit să le spun oamenilor că părerea lor este greșită? Gura lumii/ acțiunile oamenilor cu un IQ sub-evoluție nu au cum să înțeleagă că poate, poate au înțeles greșit o afirmație. Nu-mi asum ceea ce înțeleg alții despre mine, pentru că eu consider că sunt clară și explicită atunci când vorbesc. Dar dacă se întâmplă și asta le cauzează, mi se rupe! Mi se rupe de tot ceea ce apare între timp ca și discuție.

Miserupism-ul se declanșează atunci când simți că nu mai vrei să îți bați capul. Nu mai vrei să simți lucruri, așa că nu te mai atașezi. Bineînțeles, unele ”episoade” dintr-un serial bun, te lasă mereu cu stomacul aiurea. Dar nu voi zice că asta e viața și că trăiești ceea ce alegi. Ei bine, eu asta îmi asum. Îmi asum că sunt o proastă atunci când cred că oamenii sunt ok, deși instinctul îmi spunea că nu sunt. Însă e ușor cu astea, la suprafață mereu zâmbitori și frumoși, iar în suflet…, ca o viață amară asimilată prin urma frustrărilor pe care le-au avut. Ei bine, uite și asta pot să-mi asum. Dar mi se rupe, exact cum ziceam.

Dacă ți se rupe, faci față corect noilor provocări

De când mi se rupe, viața mea e mai liniștită. Sunt un om mai fericit, îmi pasă de cei cărora le pasă de mine și uneori și de cei cărora nu le pasă de mine. Nu mi se rupe atunci când au nevoie de ajutor. Dar când fac pe deștepții și se cred mai buni decât mine, îmi vine să-i pun să citească acatiste din ganduri si prieteni falsi. Atâta timp cât știu că sunt un om în regulă, nu-mi pasă câtuși de puțin de părerea altora despre mine. Vor să zică că sunt o prietenă bună? Mi se rupe! Am urât pupincurismul de când mă știu, sau că mă admiră cineva? Ce drept am eu să fiu admirată? Din nou, mi se rupe. Urât cuvântul….

Dar este o boală pe care mi-o doresc să o păstrez din tot sufletul. Dar uneori mă mint pe mine, pentru că dacă apuc să cred în oameni și să văd că au potențial, îmi pasă de ei. Dar atunci când oamenii sunt penali și ordinari în ceea ce zic și fac, mă simt eu ca un rahat notoriu ce n-a știut să își aleagă cuvintele înainte să le dea drumul să iasă din gură. Fir-ar mama ei de viață, miserupismule, unde ești?

P.S.: Am spus că sufăr de miserupism, aşa-i? Nu de alta, dar ştiu că oamenii ca mine trăiesc mai mult.

 

Comentarii

Comentarii

Author: Aniela Deby

8 comments

  1. Dani

    Am prins si eu boala asta dupa vreo 10 ani in care am trait/vazut/auzit multe. Acum e mult mai frumos. Nu imi pasa. Nici macar nu ma mai intereseaza ce au altii de zis. Si e bine asa. Mult mai bine.

Vreau să știu părerea ta

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.