Sunt pe tren. Dimineata ajung la Webstock

2 Replies

Conferinta Webstock

Am pornit, scriu acest articol din tren, unde toti oamenii dorm, iar eu stau ca nebuna si tastez pe laptop. Cea mai tare fază a fost că nu aveam loc în niciun compartiment, locul meu era ocupat de o altă persoană, care dormea şi mi-a fost cumva să o trezesc. Dar am strâns din dinţi şi cum am  intrat, tipul m-a lăsat să îmi ocup locul fara sa-i spun absolut nimic. Cum ar fi fost să las omul să doarmă, iar eu să stau pe tocuri în picioare din Mediaş până la Bucureşti, nu cred că ar fi fost corect. Oricum a reusit sa adoarma la loc.

Acum, stau frumuşel pe scaun, mă uit la oamenii ăstia cum dorm, unul dintre ei sforăie, altul stă cu capul în sus, al treilea stă aşezat pe două scaune care doarme cu fundul către gura ăluilalt, acela fiind al patrulea, iar numarul cinci, mascul adormit cu ghiozdanul in mana. Cu cinci masculi în compartiment şi două femei,. Ha-Ha! Nu-i nimic, dimineaţă la 9:00 ajung în Bucureşti. Sunt răcită cobză, aşa că nici nu ştiu cum o să fie. Dar mai bine să fiu optimistă, trebuie să rămân cu ceva, dacă am sacrificat timp şi somn, doar ca să fiu acolo.

Webstock, dimineaţă ajung!

Comentarii

Comentarii

Author: Aniela Deby

2 comments

Vreau să știu părerea ta

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.