Deby.ro » Blog Archives

Tag Archives: fara prieteni

Chestii amuzante

Ganduri si prieteni falsi

Mi s-a întâmplat de foarte multe ori să mă lupt cu gândurile mele. Gânduri care nu mă lăsau să-mi fac activitățile pentru care îmi alocam responsabilitățile. Am fost rănită, am vrut să uit mulți oameni, m-am luptat cu fiecare gând care mă făcea să plâng, și am reușit. Îmi doream tare mult ca oamenii care au plecat, să se reîntoarcă și să rămână cu mine pentru un moment, să le povestesc cum m-am simțit. N-a fost să fie, iar lacrimile mele nu și-au avut rostul.

Am sperat că totul va fi bine într-un sfârșit. A fost un timp. Mi-am făcut ordine în gânduri, chiar dacă îmi era dor de ei, îmi era frică să-i chem la mine pentru că majoritatea m-au lăsat cu durere în suflet. Chiar dacă au venit singuri înapoi, eu nu i-am mai primit. Eu nu pot fi bună doar o lună. Un prieten e bun tot timpul dacă știi să-l păstrezi lângă tine și ești disponibil pentru el așa cum trebuie de fapt.

ganduri, prieteni falsi, unde sunt prietenii adevarati, cum sunt prietenii CiteÅŸte mai mult

Published by: