Deby.ro » Blog Archives

Tag Archives: parasire

Personale

Prietenii sunt ca pepenii: încerci o sută şi alegi doi, trei!

Știi cum e când vine vorba de prieteni? Ai impresia că oamenii pe care îi iubești, nu te vor dezamăgi niciodată. Mă, nu știu dacă tu mai crezi în iubirea aia față de prieteni, că eu sunt arsă! Și când zic arsă, mi-o dat Dumnezău drăguțul atâtea faze nasoale, încât să zic că mie cel puțin îmi e bine singură. Nu sufăr de singurătate pentru că am foarte mult de muncă, dar mă enervează puterea de a mă considera cineva prietenă și de a-mi vorbi ca și cum i-aș fi datoare în viața asta cu ceva. Știu, prietenii fac între ei sacrificii, dar cum îi alegem, sau cum ne dăm seama că ei sunt de fapt prietenii noștri?

prietenii sunt ca pepenii Citeşte mai mult

Published by:
Personale

Cand lumea te paraseste

Am avut in viata mea anumite fiinte, care m-au parasit tocmai atunci cand aveam cea mai mare nevoie de ele. Am rasuflat cu o mare greutate in suflet, dar nu aveam ce sa schimb decat sa privesc cum pasii lor se indreptau spre usa. Majoritatea mi-au fost prieteni, cel putin asa credeam. Alteori, am simtit ca se termina lumea si am avut tendinta sa alerg dupa ei, sa ii iau in brate si sa nu le mai dau drumul dar de data aceasta parca plecarea lor imi era destinata.

Citeşte mai mult

Published by: