Deby.ro » Blog Archives

Tag Archives: SuperBlog2012

Personale

Nici moartă, nici măritată

Cred că îmi amintesc prima carte de la Nemira. Eram la prietena mea acasă şi am văzut că are cam multe cărţi pe masă pentru vârsta ei, avea 23 de ani. Am început să răsfoiesc prin ele şi chiar mi s-au părut interesante. Eu găsesc interesante cărţile care sunt scrise bine, care au o copertă frumoasă , creativă iar dacă prima pagină a cărţii prezintă interes, o citesc.

Cred că aşa a fost în cazul tuturor cărţilor. Nu mai ştiu exact în ce perioadă am citit acele cărţi pentru că sincer de citit le-am citit pe toate. Cred că printre acele romane de dragoste,cărţi de femei, erau şi cărţile din Twilight, dar cartea care mie mi-a atras atenţia într-un mod deosebit pentru că avea o copertă frumoasă a fost  „Maryjanice Davidson – Nici moarta, nici maritata” de la editura Nemira.ro

 Nu mi s-a părut o aberaţie , chiar mi-a intrat la inimioară. Nu cred că o carte ca aceasta nu te face să zâmbeşti, pentru mine este o carte feminină, a meritat că am citit-o pentru că am şi ţinut-o minte. Nu ştiu dacă ştiţi cum se zice ” când îţi place ceva, e imposibil să uiţi”.

 Acum doi ani se citeau cărţi pentru că încă era la modă, acum  dintre mine cea care atunci citea doar ce ii se părea interesant şi prietena mea care citea tot ce apuca, doar eu mai citesc.. Nu citesc mult, citesc ce îmi place. Mi-am dorit încă şi îmi doresc să am mai multe cărţi de la Nemira, nu de alta.. dar e o plăcere să le citeşti.

Am citit cartea chiar când a apărut la editura Nemira, ştiu că şi-a cumpărat-o prietena mea atunci ca să o aibă când merge în Cipru. Nu ştiu cum să zic, dar pe mine m-a marcat într-un fel pentru că nu obişnuiam să citesc cărţi de genul acesta.

Nu în fiecare zi găsesc să citesc cărţi asemeni acesteia. Cel puţin pe mine la început m-a lăsat rece, pentru că pentru mine a fost bizar ca Betsy Taylor ,  fomodel, actual secretară concediată, care moare de ziua ei şi trezită intră în supranatural. A fost povestea unei femei de 30 de ani..

Mi-a plăcut cum era ea. Pe mine ca cititor m-a făcut să mă simt foarte bine, a fost o plăcere să citesc cum avea 30 de ani şi încă în viaţa ei nu era nimeni, niciun bărbat. Bineînţeles în ziua de azi fetele de la 15-16 ani au deja un iubit. Nu şi în cazul acestei zăpăcitei tipe..

A fost concediată pe motiv de criză economică, ceea ce m-a făcut şi pe mine să mă gândesc ce aş fi făcut dacă eram în locul ei. Plus că mama ei vitregă o călca pe nervi de sute de ori, eu sincer nu aş fi rezistat.

M-a schimbat puţin această carte, nu mai sunt nebună după pantofii de firmă, dimpotrivă de anul trecut încerc să port adidaşi, pentru că nu vreau în final să mă văd regina vampirilor cu pantofi de firmă. Cartea are multe ipostaze comice doar că personajele sunt secundare, mi-am dat seama că o carte te poate face şi să zâmbeşti.

Cartea aceasta m-a ţinut în suspans atunci când Betsy a avut nevoie să se hrănească ca vampir, când l-a cunoscut pe Eric şi m-a vrăjit într-un fel faptul că nu şi-ar strica pantofii de firmă pentru niciun bărbat din lume. Oricum această Betsy şi autoarea au ştiut cum să facă ca să fie interesantă cartea.

Mi-a plăcut, a fost o plăcere să o citesc şi subiectul ei m-a adus la realitatea zilei de azi, pot trăi sincer şi fără pantofi de firmă, dar nu pot trăi fără dragoste. Ea nu şi-ar fi stricat nici măcar vârful pantofului pentru Eric doar pentru că pantofii ei sunt de firmă. Mi-a plăcut finalul, când şi-a dat seama că încă e vie şi se gândeşte cum să îşi ajusteze machiajul.

Din păcate cred că Betsy nu e un model de urmat, dar pe mine m-a făcut să înţeleg că viaţa nu se rezumă doar la lucruri scumpe şi de firmă ci că viaţa e mult mai frumoasă dacă ştii ce îţi doreşti.  Încă o dată mă repet, mi-a plăcut că am citit cartea,mai ales că a fost prima de la  Editura Nemira şi la fel ca şi sloganul lor, e o plăcere să citeşti .

Articol scris pentru Super Blog 2012

Published by:
Personale

M-am înscris în SuperBlog 2012

Azi m-am înscris şi eu în competiţia SuperBlog 2012. E prima dată când particip, ţinând cont că această competiţie are o vechime de 4 ani. Cert este un singur lucru, vreau să particip şi să câştig. Poate câştig experienţă, poate câştig.. şi altceva. Nu se ştie însă,trebuie doar să ajung la final, aşa cum este de altfel şi la şcoală.

Ca să ajungi un elev bun, trebuie să iei la rând fiecare materie în parte şi să o parcurgi, să o înveţi ca apoi să ştii ce să faci. La SuperBlog, este doar puţin mai diferit. Când te înscrii aici, trebuie deja să ştii că vei avea o competiţie grea,că  este puţin greu,  şi nu mulţi ajung până la sfârşit , dar părerea mea e că contează iniţiativa. Se pot înscrie la această competiţie orice blogger căruia îi place să scrie.

Un SuperBlogger trebuie să fie bun. Bun în ceea ce face şi în ceea ce scrie . Pentru mine această competiţie va fi ca şi cum aş da un test iar sponsorii şi organizatorii îmi vor da o notă pentru ceea ce fac în funcţie de cât de superbloggeriţă sunt. Totul depinde de mine. Cu ocazia asta îmi voi testa cunoştinţele, şi voi vedea dacă întradevăr pot fi măcar o micuţă superbloggeriţă!

Vreau să fiu micuţa superbloggeriţă al anului 2012, ce părere aveţi de asta? Acum să vedem dacă voi fi acceptată .. !

 

Published by: