Să deţii un animal , nu e ca şi cum ai avea un copil , pentru că pe un copil îl înveţi să meargă la baie şi îl tot înveţi până crezi tu că creşte şi e capabil să se descurce singur, dar un câine în schimb chiar dacă îl inveţi să facă afară şi nu în casă , trebuie să-l iei de lesă şi să-l duci să-şi facă treburile . Trebuie să ai grijă la comportamentul lui atunci când îl ţii în apartament să nu fie agresiv şi să fie sănătos , eu am un astfel de animăluţ dar vă spun că este printre cele mai iubite fiinţe de pe acest pământ, ştie chiar să şi înoate.
Vaccinurile trebuiesc făcute la timp , ca acesta să nu sufere şi să nu facă nicio boală pentru că eu sincer nu-mi doresc nici măcar o furnică să moară dărămite câinele meu scump şi drag . Eu ştiu ce înseamnă să ai un câine . Este o responsabilitate , dar chiar dacă fac multe pentru el , cel puţin eu aşa zic , dar de fapt el face multe pentru mine . Primul lucru dimineaţa când mă trezesc îl văd pe el . Stă cu boticul lui lângă ochii mei ca şi cum ar vrea să mă pupăcească peste tot .
Până mă duc la baie să mă spăl pe faţă , el merge la bucătărie şi mă aşteaptă până îmi pun cafea în filtru şi deja ştie ce urmează . Ştie că mă aplec să-i pun lesa să-l scot la plimbărică să-şi facă treburile, pentru că trebuie să fiu o mămică bună atâta timp cât nu face în casă. Dar aici nu eu i-am făcut un bine ci el mie pentru că ies în fiecare dimineaţă la aer datorită lui . Nu spun că nu au existat niciodată zile când nu m-am trezit , dar un căţel e ca o alarmă, dacă are nevoie de ceva te trezeşte , dacă nu ronţăie ce îi dai şi aşteaptă cuminte să-l duci afară, în cazul în care nu l-ai învăţat aşa nu te aştepta să aştepte să-l scoţi, pentru că să fim realişti, dacă nu îi faci un program , să-ţi fie clar că ai să-l îmbolnăveşti.

Indiferent de orice animal ai avea, acesta este o responsabilitate aşa că dacă ştii că vrei să deţi un animal , trebuie să ştii că pentru asta ai nevoie de un medic veterinar bun care să fie 24 din 24 disponibil pentru câinele sau pisica ta . Aşa că eu am contat de când mă ştiu pe Mobile-Vet , o clinică veterinară Non-Stop . Este o clinică dotată cu aparaturi de ultimă generaţie , au aparaturi avansate şi medici specialişti şi dedicaţi acestei meserii . Mie una cel puţin nu îmi este frică să-mi las animăluţul frumos pe mâna lor.

Ştiu că atunci când tuşeşte sau răceşte şi îl ia tremuratul , pun mâna pe telefon ca o mămică bună ce sunt şi sun la Clinica Veterinară iar în următoarele 10 minute cei de la Ambulanţa Veterinară vin şi-mi tratează căţelul , pentru că personalul ambulanţei este pregătit doar cu medici specializaţi care îmi oferă ajutorul cu o mare răspundere. Acest serviciu îmi stă la dispoziţie indiferent dacă sunt sărbători sau nu . Ei sunt disponibili pentru mine şi căteţul meu .
Se vede că e fericit nu?
Nu uitaţi, ca să fiţi nişte părinţi responsabili , aveţi grija ca animaluţele dumneavoastră să aibe vaccinurile la zi, pentru că în primele perioade de viaţă juniorii au un sistem foarte slab şi acest proces de vaccinare începe începând cu săptămâna a şasea din viaţa lui . Fiţi responsabili cu animalul vostru de companie, pentru că să ai un animălut este o responsabilitate , pe care trebuie să v-o respectaţi .
Câți au citit articolul: 5.513
Similare
Comentarii
Comentarii
wow….imi place grozav
Ma bucur 😀
Sa ai un caine e o responsabilitate foarte mare pentru ca e mai ceva ca un copil mic cel putin mie asa mi se pare ca e o responsabilitate foarte mare,cainele meu cand a fost mic a dormit tot cu mine in pat si cand a crescut un pic mai marisor tot cu mine dormea in pat si cateodata se mai punea si in pat la el adica pe o canamea pe care a pus el stapanire 😀
🙂 Eu stiu, am avut 2 caini si 2 pisici, am avut un hamser, 2 iepuri , si un puisor de guinnea.
Ai ai ai ai, ce scump e!!!
L-am învăţat să înoate atunci şi când îi zic să stea şezi, el se pune în patru labe sau pe burtă, e teroare, dar el e Şaţi, mai am un câine, diferenţa e că Şchatzi e căţel, iar Tommy al meu e câine. Poţi să-l cauţi şi pe Tommy şi el e frumos 😀
Interesant articolul si util! 🙂 Felicitari!
Si eu am animalute, de cand ma stiu! Si ma stiu de ani buni! 🙂
Fie sa te bucuri ani multi de catelus!
🙂 Multumesc Diana, il ador, imi face zilele atat de frumoase 🙂