Personale

Cât de mișto e să te trezești cu fața la cearșaf

Cât de mișto e oare pentru mine să mă trezesc cu fața la cearșaf? 

Va suna ca la nebuni, dar eu am impresia că de fiecare dată când m-am trezit cu susul în jos, am fost lăsată în puii mei în pace. Am zile ca toată lumea când nu am chef nici măcar să mă dau jos din pat. Și îmi trece, clar.

M-am trezit cu fata la cearsaf

Dar am impresia că văzând că sunt lăsată în pace; m-am obișnuit să mă și prefac că am figuri. Yeah, uneori mă mai prefac. De ce? Simplu. Mi-ar place ca cineva să-mi facă lucrurile ocazional…

Ce ar trebui să facă ca să fiu bine dispusă? 

Ca să mă trezesc veselă… trebuie neapărat să dorm până la 10. Să mă mențin veselă în continuare, trebuie neapărat să îmi beau cafeaua de cum mă trezesc.

Ce bem de dimineata?

N-aş zice nu dacă ar fi gata făcută. Iar ca să fiu și mai veselă, aș avea nevoie de un mic dejun care să conțină minim 15 proteine, 2,5 grame fibre și bineînțeles oțâră de grăsimi sănătoase. Adică 2 ochiuri, 2 roșii cu puțin ulei de măsline, o felie de brânză și o felie de pâine integrală. Yummy!

Nu aș vrea să le aducă la pat

Pentru că sunt o obsedată de curățenie, mâncatul în pat nu mă face fericită. Nu aș vrea decât să fie puse pe masă cu furculița, șervețel și o lumânare. Și dacă s-ar putea, pe bune… nu mi-ar displace și o declarație de dragoste la prima oră.

Curatenie generala

So, azi fac curățenie… pentru că m-am trezit cu fața la cearșaf. (Haha)

Comentarii

Comentarii

Vreau să știu părerea ta

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.