Personale

Ce fac când vreau să mă relaxez

De multe ori mi s-a întâmplat să vreau să îmi ocup cumva într-un fel timpul liber. Să fac ceva care să mă scape mai mult de stres probabil, și am găsit. Știam că dacă de exemplu mă gândeam să ies la o plimbare, după ce că mai veneam și de la muncă, să mă mai și plimb aiurea pe jos, nu-mi mai ardea. Așa că mă așezam frumușel pe fotoliu, deschideam laptopul și începeam să dau un search pe google în căutarea celor mai faine jocuri online pe care le-ar fi putut găsi un om. N-am căutat oricum foarte mult pentru că nu mai e greu în ziua de azi să găsești ceea ce cauți, dar când cauți relaxare și o găsești doar în niște jocuri, deja asta înseamnă răsfăț. Cel puțin la mine.

logo_1

De când am început să mă răsfăț?

Prima dată după îndelungi căutări am găsit cu adevărat aceste jocuri Friv care mi-au captat atenția un timp destul de lung. Veneam de la muncă, puneam mâna pe laptop, făceam pauză să gătesc ceva, făceam un duș, și apoi treceam din nou la laptop ca să mă simt bine. Și chiar mă simțeam. Uitam și de somn și de prieteni. Bine, nu zic că ar fi neapărat ok să fie toată lumea atât de dependentă de ele ca și mine, dar eu mă scot repede că îmi zic că era vorba de relaxare… și dacă eu așa mă relaxez nu are nimeni ce-mi face pentru că odată ce un lucru te face să te simți ca un zeu, orice ți-ar spune cineva ar fi în zadar.

Un timp e adevărat că am lăsat-o mai moale, dar bineînțeles, nu m-a ținut mult pentru că microbul jocurilor de pe Hepy mi-a intrat în sânge. Hepy e hepilica mea norocoasă care îmi oferă clipe de extaz, relaxare și distracție. Așa că și voi, dacă vreți, puteți să vă alegeți dintre aceste jocuri Hepy distractive unul care să vă placă și vouă foarte mult. Dacă aveți răbdare și sunteți fani ai jocurilor online vă vor plăcea, dacă nu… totuși încercați, niciodată nu știți ce iese. Majoritatea caută jocuri cu mașini, jocuri cu tractoare, fiu-meu însă caută jocuri distractive la fel ca mă-sa. Și uite cum unele mame se joacă cot la cot cu copiii ei. Așa am făcut eu. Mă certam cu fiu-meu de fiecare dată când vedeam că îi trece timpul. Da, noi suntem pe timer acum, fiecare se joacă câte-o oră pe rând, și vreau să vă spun că parcă asta m-a adus și mai aproape de el.

Datorită jocurilor online, chiar dacă mie îmi plac și le ador de nu mai pot, pentru copilul meu însă lucrurile stau altfel. Ți-ai făcut temele și ai luat note bune? Ne jucăm amândoi! Nu ți le-ai făcut? Păi atunci marș și fă-le că eu abia aștept să mă joc în tihnă. Da, aveți dreptate, am o viață tare faină… dar eu mă bucur că mă relaxez acasă jucându-mă fără să mă relaxez prin saloanele de înfrumusețare pe bani. Și da, consider că dacă toate mamele s-ar juca pe laptop cum fac eu cu copilul meu, relația de mamă și copil ar fi mult mai strânsă. Dar asta fiecare decice ce și cum face cu viața lui.

Nu uitați, dacă vreți să vă jucați Hepy voi să accesați!

Comentarii

Comentarii

Un comentariu

  1. Ma relaxeaza mult mai mult jocurile „off-line”, ceva de moda veche, cu cativa prieteni intr-o atmosfera placuta. Ma rog, cand ai un copil care sa-ti strice aceste mici planuri, cum e si cazul tau, esti nevoita sa te adaptezi dar si pentru el cred ca ar reprezenta un proces de relaxare si daca jocurile ajuta in dezvoltare, e si mai bine. Totusi, multumesc pentru idee!

Vreau să știu părerea ta

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.