Nu îmi mai aduc aminte acum bine dar ştiu că eram destul de mică atunci când am văzut în telenovele cum dansau bărbaţii cu femeile şi cum femeile ii puteau seduce pe bărbaţi printr-ul dans.
Vă închipuiţi că aceea secvenţă din acea telenovelă mi-a rămas întipărită în minte mult timp? Da, mult timp mi-a rămas întipărită în minte chiar şi atunci când mă gândeam ce bine ar fi să existe cineva care să ne înveţe să dansăm.
Când ai prieteni totul este mai uşor ceea ce-i foarte adevărat. Când prietenii mei au auzit de lecţii de dans în Bucureşti, m-au sunat să îmi transmită că s-ar putea ca visul meu de a dansa frumos, visul meu de a cuceri un bărbat stilat şi bun la dans, s-ar putea adeveri doar dacă merg la o şcoală ca asta.
Nu pot să zic decât că a avut dreptate, am intrat pe site-ul lor şi mi-am dat seama că eu chiar imi doresc să dansez, dar din păcate sunt prea grăsuţă să pot face asta şi pe parcursul anilor am început să am probleme cu coloana, ceea ce nu cred că e atât de indicat. Nu e vorba de dansuri normale, părerea mea alea cam toată lumea le ştie, sunt dansuri care te fac să devi special .
Lectii de dans in Bucuresti ofera cursuri de dans stilurile precum : Cha-Cha, Salsa, Rumba, Cha-Cha-Cha, Samba, Jive, Vals Vienez, Tango, Dansuri Populare Romanesti pentru adulţi începători.Genurile precum: Dansuri Moderne, Dansuri Latino-Americane, Dansuri de Societate sunt disponibile şi pentru copii.
Nu uitaţi pentru cei care vor să îşi îndeplinească visul, inscrieţi-vă, se merită !
Singurul loc in care imi permit sa dansez este in fata oglinzii. :)) Mi-s „afona” la dans.
Nu te cred! Esti slaba, sexy, frumoasa, e imposibil sa nu dansezi bine!
Inainte de marele eveniment, am fost la 5 cursuri, cate 1 ora..Vreau sa spun ca a fost benefic..Acum ma descurc la tango si vals..Inainte nici nu stiam cum se incepe un dans :))
Eu nu stiu vals, puţin de tot tango :)) În rest house, manele şi muzică de petreceri. App mersi de commenturi, promit că în nopţile viitoare trec pe la tine şi recuperez 😀
Poti incepe cu salsa,este o muzica foarte placuta si in plus,te ajuta sa arzi calori
Hihi! Ai zis asta că am zis că-s grasă?:))
Nuuu,desi nu sunt o buna dansatoare de salsa,mie imi place :p
Eu sunt o bună dansatoare, house :))
Si mie imi place atat muzica,cat si dansul.Daca nu mi-ar fi placut nu imi trecea prin capsor sa imi doresc sa deschid o formatie dar la salsa lucrurile stau altfel
Pai te de nu te inscrii la Bucuresti?:D
Io am doua picioare stangi, parca am spus deja acest lucru :-??
Deci nu au cum sa ma faca sa dansez.
Si ce daca ai doua picioare stangi ? Chiar vrei sa vezi un video cum vecina mea danseaza si e stramba toata?:))
Om mai non dans ca mine nu poate sa existe.
Ei lasa, poate mai incolo iti va place 😀