Personale

Jocurile de echitatie si caii imi pun capac

Vă povesteam în articolul trecut cât de mult iubesc eu să mă joc. Acum că nu vreau să stau foarte mult la taclale cu voi și să ziceți că vă aburesc, vreau doar să precizez că acum mă simt pasionată și de jocurile cu cai. Din copilărie îmi aduc aminte că îmi plăcea să merg în grajdul bunicilor și să îi mângâi, să mă uit la copitele lor în real time și să mă uit așa cu părere de rău cum eu nu îi pot avea la mine acasă. Copil. Ce să mai zic altceva? Pe atunci nu știam că îi pot avea chiar și la mine în pat printr-un joc. Și chiar dacă cineva îmi spunea că uneori jocurile sunt cele care distrug copilăriile din ziua de azi, eu trăiesc pe principiul că ce nu te omoară, te face mai puternic. Și da, există multe lucruri forte când vine vorba de jocurile online.

Aceste jocuri de echitatie cu cai fac bine dacă vrei să înveți câte ceva. Care este intervalul orar când se hrănesc caii, cum trebuie pusă șaua la ponei, sau cât fân trebuie să mănânce. Sunt multe jocuri și diverse, iar mie îmi plac. Sora mea nu a putut suporta niciodată jocurile online, până când într-o zi i-am arătat câte tehnici multe și frumoase sunt atunci când vrei să faci de exemplu un scor mai mare sau pur și simplu doar să te amuzi de cei care joacă contra ta. Da, de roboți, dar uneori dacă nu ești vigilent roboții câștigă cât mai multe puncte iar tu ca și jucător pierzi. Alții ziceau că jocurile online sunt pierderi de timp. Dar ce ziceți voi? De exemplu eu acum grijesc doi copii. Cum credeți că mi-am făcut timp să scriu acest articol? Simplu! I-am pus să se joace pe televizor pe amândoi. Pe jocuri. Că doar asta se pare că atrage atenția și îi face să fie mai cuminți.

Howrse

Asta fac jocurile. Te ajută atunci când te plictisești, te ajută să te relaxezi și aduc voie bună în familie. Iar despre jocurile cu cai și de echitație ce aș putea să mai zic? Există foarte multe jocuri care atunci când te joci pe ele îți cade serverul sau îți iese site-ul din cauză că nu au un host foarte bun sau pluginurile suferă diverse modificări și apar bug-urile. Însă pe site-urile pe care eu mă joc și respectiv jocuri cu cai, nu mi s-a întâmplat încă așa ceva. Acum am boală pe jocurile astea, săptămâna viitoare poate găsesc o altă categorie de jocuri. Oricum voi ca și cititori, vă jucați fiecare în felul vostru jocuri diferite, și nu recunoașteți clar. Dar fiecare face ce vrea și se joacă când vrea. Eu astăzi mă joc jocuri cu cai, mâine poate mă voi juca jocuri de pescuit. Și șirul continuă…

Dar ce vreau eu să zic este că viața e un joc. Play the game, că viața-i faină!

Comentarii

Comentarii

Vreau să știu părerea ta

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.