Începând din 1 noiembrie, am fost anunţată că ar fi mişto să mă mut din apartament că tocmai s-a vândut. N-am crizat fizic, doar psihic. Aveam nevoie să plâng, să urlu, să încerc să spun cuiva care să mă înţeleagă că nu îmi este deloc uşor. Şi n-am avut în mare parte cui să spun asta. I-am spus mamei, dar nu i-am spus tot. Ca să nu o mai supăr cu greutăţile care mă apăsau pe mine. După multe rugăciuni şi speranţe… după multe apartamente văzute şi idei cum că nu voi găsi niciodată apartament în zona în care îmi găsesc, s-a întâmplat ca pe 12 noiembrie să mi se spună de către actualul proprietar că mi-o găsit el un apartament în apropiere, şi e unul pe placul meu. Mi s-a dat numărul de telefon, în aceeaşi zi au venit proprietarii ca să mi-l şi arate, şi cam atât a fost. Din 16 iubitul meu împreună cu socrul meu, au început să îl zugrăvească. O săptămâna a durat până l-au zugrăvit… Dar l-au făcut frumos!
Din 23 până în 26 am mutat mobila împreună cu Vasilică, singurul prieten care ne-a fost aproape la nevoie. Printre prietenii care ne-au ajutat au fost atât Andrei cât şi Badea. Ce m-a durut însă.. e că nu au venit cei care mă vizitau înainte destul de des.. să întrebe măcar dacă am avea nevoie de vreun ajutor. Ba da, mi s-a spus că .. cum ar veni săptămâna trecută, soţul prietenei mele va veni să îmi pună tapetul pe perete. Dar nu a venit. Şi atunci am înţeles că nici nu are rost să insist. Unul la mână ca am văzut că îmi pot fi prieteni oameni pentru care nu am făcut mare lucru ca să îmi devină prieteni, şi am văzut că atunci când am avut de lucru, muncă, şters, că doar am zugrăvit.. nu m-a căutat nimeni din prietenele pe care eu le consideram unele dintre cele mai bune. Ce să şi faci…
Decât să scrii un articol şi să îl citeşti peste câţiva ani, nu ai nimic altceva ce face. Aşa că eu m-am resemnat. Mi-am dat seama cu adevărat cine merită cadouri de crăciun şi cine nu… mi-am dat seama cine merită cu adevărat să îmi fie prieteni, pentru că dacă eu sunt om cu tine, îmi doresc şi tu să fii om cu mine. Dar îi mulţumesc la Doamne Doamne că măcar mi-am rezolvat problemele şi pentru ei. Şi da, am fost surprinsă să văd că oameni pe care eu i-am evitat, pe care i-am desconsiderat şi nu îi mai voiam ca prieteni.. au vrut să îmi întindă o mână de ajutor. Aşa că, o singură morală am învăţat de aici: Când ai nevoie de ajutor, nimeni nu te ajută. Însă, când au ei nevoie de ajutor, tu să le sari repede… Doamne-ți mulțam că indiferent de șutul dat în fund o dată, mi-ai deschis mai multe uși decât mă așteptam. Thank you.
Să aveți o duminică frumoasă!