Să călătoresc prin lume

15 Replies

Leapsă

Leapşa a iniţiat-o Probiu şi vine de aici, aici, aici, aici, şi aici! :))

1. Muntele sau marea?

Fac parte din zodia peşti. Sunt o zodie de apă, deci cu siguranţă aleg marea!

2. Iarnă sau vară?

Îmi place mai mult iarna ca vara.

3. Care e destinaţia la care visezi că vei ajunge măcar o dată în viaţă?

Nu ştiu cum să vă zic dar Dubai e singurul loc unde vreau să ajung doar pentru că am acolo neamuri. În Germania am fost, în Franţa în Austria am fost, în toată România călătoresc toată iarna, deci nu mă plâng!

4. Care a fost cea mai frumoasă ţară pe care ai vizitat-o?

Franţa-Paris! E foarte frumos şi foarte romantic dacă mergi cu un iubit la Turnul Eiffel.Uite-i şi pe ai mei,la Turnul Eiffel.

5. Care a fost cel mai frumos oraş din afara ţării pe care l-ai vizitat?

Mulhouse-France bineînţeles. Am stat acolo 6 luni, mi-a plăcut.

6. Care a fost cel mai frumos oraş din România pe care l-ai vizitat?

Braşovul, Satu Mare, Zalău, Sibiu, Mediaş, după mine cred că astea sunt chiar frumoase.

7. Ce obiectiv turistic te-a impresionat?

Nu sunt genul să mă impresioneze neapărat ceva, dar mi-a plăcut mult când am fost la Mănăstirea Cozia şi la Mănăstirea dintr-ul lemn din Rm. Vâlcea.

8. Ce obiectiv turistic românesc ai recomanda unui străin?

Sunt de părere că Ardealu’îi fain. Aşa că de ce să nu le recomand Clujul? :)) Cel mai mult le-aş recomanda Maramureşul, sunt acolo nişte case bestiale.

9. Ce oraş ţi-ai dori să vizitezi?

Niciun oraş. Cred că am văzut majoritatea din România, fac excepţie la vreo 20.

10. Ce suveniruri cumperi de obicei?

Telegrame, brăţări, ceasuri, inele, obiecte din lemn, dar în general ce îmi place şi ce găsesc frumos.

Cine vrea o poate lua!

Comentarii

Comentarii

Author: Aniela Deby

15 comments

    1. User Aniela Deby Post author

      Fostul meu iubit era din Satu Mare, avea mulţi prieteni prin Maramu, chiar şi el ..şi-a făcut o casă speficică locului aceluia. Îmi e dor să văd oşencele:D

  1. Nicorici Alin

    Frumos, sa sti ca in Maramuresu asta a meu sunt frumoase casurile, nu ma refer la casurile noi ci alea vechi…

Vreau să știu părerea ta

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.