Starea de Bine – în oameni, în viața de zi cu zi și într-un eveniment de excepție

Comment

Personale

Plecând de la dorință și de la un vis, cu o escală necesară făcută fix la plan și până la destinația finală – lansarea celei de a doua cărți ale sale – SĂ ÎNVĂȚĂM STAREA DE BINE și lansarea agendei personalizate -EU SUNT, în cadrul unui eveniment de excepție – așa a a adus Simona Ștefania Nicolae, starea de bine mai aproape de noi.

Cu puțin timp în urmă, spre finalul lunii septembrie, Simona Ștefania Nicolae – terapeut energetic și consilier de dezvoltare personală, și-a lansat cea de a doua ei carte și o agendă personalizată/personalizabilă, în cadrul unui eveniment de excepție, în București, într-un cadru încântător, la Riviera Park.

Lansarea acestor două produse, reprezintă rezultatul unei munci asidue, de mai bine de un an.

Cartea – SĂ ÎNVĂȚĂM STAREA DE BINE, scrisă în colaborare cu Mihaela Jurma este o carte-ghid, scrisă special pentru noi. Care noi? Pentru mine, pentru tine, pentru colega de serviciu, pentru mama vecinei de la 3, pentru profesoara copilului tău, pentru doamna îngândurată pe care ai zărit-o azi la metrou, printre miile de persoane agitate, de acolo. Deci, o carte pentru NOI toți, cei ce știm sau încă nu știm că ne-ar face bine să o citim.

De ce au numit-o carte-ghid? Pentru că ele, autoarele – Simona Ștefania Nicolae și Mihaela Jurma, au pus în paginile acestei cărți toată învățătura primită de ele în trei ani de studiu. Absolut tot ce le-a ajutat pe ele să își schimbe viața în bine.

Pe de altă parte, celălalt produs pe care Simona l-a lansat în cadrul acestui eveniment, nu e menit să poarte în el aceleași cuvinte, pentru toți dintre noi. Agenda EU SUNT poate fi ceva pentru mine și altceva pentru tine. Printre paginile răslețe, ce conțin citate motivaționale și gânduri bune, menite să îți îmbunătășească mentalul atunci când poate ai nevoie, vei regăsi zeci de foi albe, care așteaptă cuminți cuvintele ce urmează a fi așternute pe ele, de către fiecare dintre noi.  Că e vorba de planuri, de dorințe, de programul pe săptămâna viitoare, agenda EU SUNT a ieșit pe piață tocmai pentru că NOI SUNTEM diferiți.

Deși ineditul eveniment de lansare a fost unul cu circuit închis, tot atunci și site-ul www.symone.ro s-a îmbrăcat în haine noi și este locul de unde poți comanda atât cartea cât și agenda.

Pe Simona o găsești pe site, pe Facebook, pe Instagram, pe TikTok dar și pe canalul ei de YouTube – Antrenor de Stare de Bine.

Comentarii

Comentarii

Author: Aniela Deby

Vreau să știu părerea ta

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.