Nu știu dacă s-a observat că respir sau nu. Știu un singur lucru în schimb. De când mi-am schimbat locația, apartamentul unde stăteam până să stau aici… mă simțeam vie. Scriam cu drag, mă distram mai rar, dar eram mulțumită de mine și de munca mea.
Erau zile când poate îmi era lene să mă duc să îmi pun un pahar cu apă, dar nu trecea o zi fără să scriu. Că în fond scriam pentru mine. Dar am luat o pauză în momentul în care lumea mea mi s-a ruinat. Mi s-a zis că trebuie să schimb apartamentul, iar atunci toate tabieturile mele au dispărut.
După ce m-am mutat în apartamentul din care scriu acum, parcă era mai frumos dar simțeam că nu mai am aer. Nu mai era cum a fost pentru mine. Poate m-am simțit așa și din cauză că eu nu prea iubesc iarna deloc. Când simt ca vine toamna și iarna mă apucă toate nostalgiile.
Așa că i-am dat timpului timp și după câteva luni bune, mi-am revenit. Mă simt iar om, nu mă mai simt moartă. Simt că am prins viață și cred că ăsta e și motivul pentru care acum nu dorm noaptea, ca să îmi pot așterne gândurile aici.
Ce m-a bucurat însă cel mai mult e că voi nu m-ați părăsit. Mi-ați rămas alături chiar dacă am scris, chiar dacă nu am scris. Și să știți că un om nu scrie pentru că neapărat nu are timp ci pentru că nu își găsește locul. Am aflat de curând și ce mă face cu adevărat fericită și ce nu.
Nu trebuie să te simți mort, ca să fii mort. Ci poți fi viu, dar să nu mai simți neapărat că toate depind de tine. Oricum am fost, acum sunt bine. Și am observat că de câteva ori pe an, pe mine mă pasc pauzele. Dar acum sunt din nou aici să vă fac zilele amare.