Viața e de vină că se întâmplă atâtea. Sătul de haos, certuri și război. Sătul să văd că familiile sunt puse pe locul doi, iar prietenii nu sunt puși la locul lor. Sătul să văd că viața e atât de curvă cu noi, că ne lăsăm sentimentele de izbeliște fără să mai recunoaștem că suntem frați. Cândva erai prietena mea și înțelegeai durerea mea, dar depărtarea te-a răcit încât pe mine m-ai uimit. Ai uitat de fratele tău, care te iubește și nu ar fi lăsat nici măcar o picătură de ploaie să te atingă, și-ai reușit să te întorci să-mi spui tu ce gândești, fără să gândești măcar… c-ai început să mă jignești.
Nu mai ești cum te știam, banii, viața, aerele și situația te-au schimbat. Dacă ai ajuns tu să cârtești, având în vedere că tu ai ales ceea ce îți dorești. Nu-ți permite a judeca, că lucrurile în viața noastră nu se întâmplă după voia ta. Mă deranjează că nu deschizi gura pentru a mângâia ci doar pentru a repoșa, critica, sau cred că am ajuns la momentul când, cu părere de rău îmi dau seama, dar ție îți place să împroști cu venin doar în inimile celor care te-au iubit și te iubesc cu adevărat.
Nu te juca cu viața noastră, cândva poate că vei avea nevoie de noi și ține minte: Nimeni nu te-a judecat pentru nimic. Singurul judecător îți ești tu însuți, îți știi greșelile, așa că nu refuza să le recunoști. De azi înainte tu ți-ai ales drumul tău, poate că trebuia să faci asta mai demult, știi de ce? Pentru că te-ai refugiat în brațele noastre atunci când nimeni nu te voia. Îmi urâsc viața pentru că am ajuns să trăiesc astfel de momente, datoriță ție. Cu inima nu te joci, copile. Poți să spui că nu-i așa, că până la urmă cuvintele sunt de prisos, inima gândește și acționează, dar la tine e prea mare mândria. Atât de mare încât uiți că și tu făceai parte din familia mea.
De ajuns! Ai ieșit din viața mea cu bocancii tăi, crezând că mă impresionezi. N-ai reușit să-mi demonstrezi nimic. Vei rămâne la fel, nepăsătoare, mândră, plină de laude la adresa ei, plină de mofturi și niciodată nu voi uita cât de mult m-ați înjunghiat pe la spate, atât tu cât și ceilalți frați ai mei. Sper să nu te simți jignită de această scrisoare, nu-ți vreau răul, îți doresc tot binele din lume, deși vorbești de cele mai prețioase lucruri ale mele, ca și cum ar fi ceea ce ai tu între-picioare, nu-i corect, nu ți-ai știut niciodată atribuțiile și n-ai gândit deloc să te oprești acolo unde vedea că este impusă o limită. N-ai știut niciodată să devii prietena cuiva. Și ai făcut rău. Sunt certuri care se termină câteodată, dar între noi există de mult o groapă în mijloc.
Nu înțeleg cum poți să uiți, eu am fost cel care atunci când te juleai, am venit și ți-am șters rănile. Nu reproșez. Eu am fost cel care îmi puneam umărul la bătaie, ca să poți plânge liniștită pe el. Eu te-am crezut magnifică, erai și vei fi sora mea. Doar că nu mai avem nimic în comun din momentul când ai început să te gândești la tine, și să te remarci ca o divă, crezând că eu sunt cu mult mai prejos decât tine. Nu uita, dacă vine vorba de educație, eu am fost primul și voi rămâne așa. Nu uita ce făceai tu pe când eu încă mă duceam la școală..
Ți-ai ales singură o viață secretă. Iar eu am fost bun doar atunci când te-am putut sprijini, și nu vreau să mă eschivez să zic că nu ai meritat. Pentru toate momentele frumoase pe care mi le-ai oferit în copilărie, îți pot mulțumi și acum. Dar unde ai dispărut? Unde e sora mea? Oriunde ai fi, vreau să-ți amintesc că sânge în apă nu se face. Poate că a venit timpul să îți schimbi comportamentul și să vezi unde ai greșit. Te-ai obișnuit să drăcui, mai mult decât zici bună ziua, ești rea, sunt cuvinte dure, dar asta ești tu. Și pe cei din jur nu-i interesează deloc dacă tu te simți bine sau nu. Asta este, vei culege până la urmă doar ceea ce ai semănat!
Să te învăț ceva: Cel mai sfânt cuvânt pentru mine este familia, oricine ai fi, indiferent că îmi ești soră, frate, cumnat, dacă te-ai legat de ceea ce consider eu sfânt, n-ai decât să îți cauți alt om să discuți. Familia mea e formată doar din cei care mă respectă și țin la mine, în cazul de față e vorba de fiicele mele și de soția mea. Tu nu mai ești în ecuație. Familia ea cea care poată să vadă în sufletul meu. Tu ți-ai pierdut de mult dreptul ăsta. Pentru că doar asta contează. Tu nu mi-ai fost aproape! Ar mai fi multe de zis, dar vezi tu.. timpul nu mă lasă.
Rămâi acolo unde ești, cu cine vrei tu, vezi-ți de lucrurile care te fac fericită, chiar dacă nu-mi dau seama până când va fi asta, dar îți spun că îmi vei lipsi, cu drag, al tău Ionel! ( articol primit pe email)
